Un tânăr de 28 de ani, care se filma în timp ce conducea şi transmitea imaginile în direct pe o reţea de socializare, a produs, în noaptea de luni spre marţi, un accident rutier soldat cu şase victime.
România redeschide școlile pe 2 iunie pentru elevii de ani terminali, însă cu aplicarea unor măsuri stricte de distanțare socială și număr limitat de elevi în săli.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a semnalat condiția deplorabilă a Clinicii de Pediatrie IV din Cluj. Bucăți întregi din tencuiala clădirii lipsesc, iar țiglele de pe acoperiș stau să cadă.
În vara anului trecut, un nou regulament în ceea ce privește călătoriile cu mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca a intrat în vigoare. Călătorii care urcă și emană un miros urât care îi deranjează pe ceilalți sunt amendați.
Primăria Cluj-Napoca a eliberat autorizația pentru modernizarea străzii Iuliu Mnaiu din centrul orașului. Transformarea acesteia se numără printre proiectele câştigătoare din cadrul programului de bugetare participativă din 2018.