Actualitate

Clujul, în topul județelor cu cele mai multe accidente de muncă. Peste 4.700 la nivel național

4.756 de români au suferit accidente de muncă în anul 2021. Conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, județul Cluj ocupă locul patru la cei mai mulți accidentați la locul de muncă.

153 de persoane și-au pierdut viața în accidente de muncă, în România/ Foto: depositphotos.com 153 de persoane și-au pierdut viața în accidente de muncă, în România/ Foto: depositphotos.com

 

Un număr de 4.756 persoane au suferit accidente de muncă anul trecut, cu 0,3% mai multe comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020, iar 153 dintre acestea şi-au pierdut viaţa (minus 25%), conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.


 

Sectoarele economiei naţionale în care au fost cele mai multe accidente de muncă în 2021 sunt: Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor - 490 de accidentaţi (10,3% din totalul accidentaţilor din economia naţională); Construcţii de clădiri - 268 de accidentaţi (5,6% din total); Transporturi terestre şi transporturi prin conducte - 257 de accidentaţi (5,4% din total); Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete - 192 de accidentaţi (4,04% din total); Industria alimentară - 189 de accidentaţi (4% din total).


 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

Cele mai multe accidente mortale au avut loc în sectoarele: Construcţii de clădiri - 16 accidentaţi mortal (10,5% din totalul accidentaţilor mortal din economia naţională); Silvicultură şi exploatare forestieră - 15 accidentaţi mortal (9,8% din total); Lucrări de geniu civil- 14 accidentaţi mortal (9,2% din total); Transporturi terestre şi transporturi prin conducte - 12 accidentaţi mortal (7,8% din total).


Peste 180 de accidente la locul de muncă, în Cluj

Un număr mare de accidentaţi în muncă s-a înregistrat anul trecut în Bucureşti - 1.308 accidentaţi (27,5% din totalul accidentaţilor pe ţară) şi în judeţele Braşov - 257 accidentaţi (5,4% din total), Timiş - 188 accidentaţi (4% din total), Cluj - 184 accidentaţi (3,9% din total), Constanţa- 175 accidentaţi (3,7% din total).

Cele mai multe persoane care au suferit accidente mortale de muncă s-au înregistrat în Bucureşti - 19 accidentaţi mortal (12,4% din totalul persoanelor accidentate mortal pe ţară) şi în judeţele Argeş - 11 accidentaţi mortal (7,2% din total), Bistriţa Năsăud - 9 accidentaţi mortal (5,9% din total), Neamţ - 8 accidentaţi mortal (5,2% din total), Iaşi - 8 accidentaţi mortal (5,2% din total).


Din punct de vedere al vârstei persoanelor accidentate, analiza accidentelor de muncă a evidenţiat faptul că persoanele cu vârsta cuprinsă între 50-60 de ani deţin ponderea cea mai mare, de 27,1%, urmate de persoanele cu vârsta cuprinsă 40-50 de ani între, care au ponderea de 27% din totalul persoanelor accidentate în anul 2021. De asemenea, persoanele din grupa de vârstă 50-60 de ani au procentul cel mai mare, de 43,1% din totalul accidentaţilor mortal în anul 2021.

Din analiza accidentelor de muncă în anul 2021, din punct de vedere al vechimii la locul de muncă al accidentaţilor, rezultă faptul că 72,7%, adică 3.458 de lucrători din totalul accidentaţilor, erau persoane cu vechime de până la 5 ani (dintre care 39%, adică 1.856 lucrători accidentaţi aveau vechimea la locul de muncă între 1 şi 3 ani), iar cei din grupa de vechime 5 - 10 ani reprezentau 12,2% din totalul accidentaţilor. 


Sursă foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Accident de muncă MORTAL! Un muncitor A FOST STRIVIT de un balcon

Accident de muncă GRAV, în Turda! O femeie, lovită de un MOTOSTIVUITOR

Caz ŞOCANT pe un ŞANTIER! Un MUNCITOR a murit în condiţii dramatice

Accident de muncă în Feleacu. Unui tânăr de 20 de ani i-a intrat o tijă de fier în picior și a ajuns la spital

Ultimele Stiri
abonare newsletter