Actualitate

Peste 700 de incendii de vegetație au avut loc în județul Cluj, de la începutul anului. Legea, mai dură cu cei responsabili

Pompierii clujeni au intervenit de la începutul anului până în prezent la 732 de incendii de vegetație. Sancțiunile au devenit mai dure cu cei care încalcă legea.

732 de incendii de vegetație în Cluj, în 2022. 732 de incendii de vegetație în Cluj, în 2022.

 

 


La cele câteva sute de incendii au intervenit atât Serviciile Voluntare și Private pentru Situații de Urgență, cât și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj. 438 de intervenții au fost gestionate doar de ISU Cluj.

 


Incendiile au avut loc în 70 de Unități Administrativ Teritoriale, dintr-un total de 81.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News


Miercuri a avut loc o ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Cluj, prilej cu care, a fost pus în discuție de membrii structurii numărul mare de incendii de vegetație care au avut loc de la începutul anului până în prezent, la nivelul județului Cluj.

Astfel, ATOP Cluj face apel la cetățeni să manifeste responsabilitate și să conștientizeze pericolul reprezentat de arderea vegetației. Totodată, instituția face apel și la administrațiile publice locale să informeze și să conștientizeze populația cu privire la condiţiile prevăzute de lege pentru arderea miriştilor, stufului şi a vegetaţiei uscate, a riscurilor generate de incendierea vegetaţiei de pe terenurile agricole și a măsurilor care se impun în scopul prevenirii acestora, precum şi sancţiunile care se aplică în cazul încălcării prevederilor legale.


Măsuri mai dure pentru vinovați

Guvernul a adoptat miercuri măsuri ferme pentru reducerea poluării și protejarea mediului. Pentru a combate eficient episoadele repetate ale incendiilor necontrolate, Guvernul a inclus, prin ordonanță de urgență, în categoria infracțiunilor: arderea, incendierea și îngroparea deșeurilor. Astfel, vor fi sancționate contravențional atât persoanele fizice cât și cele juridice. 

De asemenea, persoanele care incendiază terenurile în mod intenționat, vor pierde subvențiile agricole.


Care sunt regulile pentru arderea vegetației uscate?

Arderea miriștilor, vegetației uscate şi resturilor vegetale se efectuează numai după obținerea permisului de lucru cu focul, document care se eliberează de către Șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență constituit la nivelul autorităților publice locale sau persoana desemnată în acest sens și cu respectarea următoarelor reguli:

1. Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timp de vânt, de uscăciune avansată este interzisă;
2. Utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie (gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv 10 m față de materiale sau substanțe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) fără a fi supravegheat și asigurat prin măsuri corespunzătoare;
3. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurând supravegherea permanentă a arderii și stingerea jarului după terminarea activității;
4. Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

  • condiții meteorologice fără vânt;
  • colectarea în grămezi a vegetației uscate şi a resturilor vegetale în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată;
  • executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
  • curățarea de vegetație a suprafeței din jurul fiecărei grămezi pe o distanță de 5 m;
  • desfășurarea arderii numai pe timp de zi;
  • asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
  • supravegherea permanentă a arderii;
  • stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

CITEȘTE ȘI:

Imagini din INFERN. Incendiul de vegetație de la Băișoara a fost lichidat după 4 zile. Aproape 200 de hectare, afectate de flăcări. FOTO/VIDEO

Ultimele Stiri
abonare newsletter