Actualitate

Prețul gazului continuă să crească la nivel european pe fondul conflictului dintre Rusia și Ucraina

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au urcat vineri cu 5,6%, traderii evaluând impactul deciziei Rusiei de a cere plata în ruble pentru livrările sale, în condiţiile în care vremea mai rece ar urma să majoreze cererea.

Prețul gazelor continuă să crească. Sursă foto: Depositphotos

 

Preşedintele Vladimir Putin a semnat joi decretul prin care impune statelor „neprietenoase” faţă de Rusia, în rândul cărora a inclus şi ţările UE, să plătească începând de vineri gazul rusesc în ruble, în caz contrar urmând să oprească furnizarea acestuia. Traderii analizează cum va afecta acest decret fluxul de gaze.


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News



Rusia a dat asigurări că va continua fluxul de gaze spre Europa, dar lipsa detaliilor privind impactul deciziei asupra contractelor afectează preţul gazelor. De asemenea, piaţa este afectată de estimările privind o vreme mai rece. Temperaturi sub nivelul normal se vor înregistra de săptămâna viitoare în cea mai mare parte a Europei, se arată în raportul Maxar, traderii aşteptându-se la majorarea cererii pentru încălzirea clădirilor.

Vineri dimineaţa, cotaţiile la gaze cu livrare în luna următoare la Bursa de la Amsterdam au urcat cu 0,9%, până la 127,05 euro pentru un Megawatt-oră. În martie, preţurile au înregistrat cel mai semnificat avans lunar din noiembrie.

Gazprom a anunţat vineri că va continua livrarea gazelor naturale spre Europa prin Ucraina în linie cu solicitările clienţilor europeni. Compania a anunţat că solicitările pentru gaze naturale s-au situat vineri la 108,4 milioane metri cubi (mcm), în scădere faţă de 109,5 (mcm) joi.

Decizia Rusiei de a cere plata în ruble pentru livrările sale de gaze este o replică a Moscovei la sancţiunile occidentale ce i-au fost impuse după invadarea Ucrainei, în special îngheţarea activelor Rusiei în străinătate, măsură prin care statele occidentale au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur.

Uniunea Europeană îşi stabilise înaintea acestei decizii obiectivul să reducă anul acesta cu două treimi importul de gaze ruseşti, cu ţinta ca până în 2027 să nu mai fie deloc dependentă de importurile energetice din Rusia.

Sursă foto: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Prețul gazelor scade în Europa, după ce SUA au decis să livreze mai multe gaze lichefiate în UE

Rusia transportă mai multe gaze naturale prin conductele din Ucraina, pe timp de război

Ultimele Stiri
abonare newsletter