Actualitate

VIDEO. GRAV accident în Florești. Două mașini și un camion, implicate. Mai multe persoane rănite

Un accident a avut loc luni dimineață în localitatea Florești din Cluj. Au fost implicate două mașini și un camion, o femeie fiind grav rănită. Două victime au ajuns la spital.

Accident cu trei mașini implicate în Florești, Cluj. Accident cu trei mașini implicate în Florești, Cluj.

„O autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență rezultată în urma unui accident rutier produs pe strada Avram Iancu din localitatea Florești.

 Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 6.00, iar la fața locului au găsit un autocamion și două autoturisme avariate, iar într-unul dintre autoturisme se afla o femeie care necesita asistență medicală de urgență. S-a acționat imediat pentru extragerea femeii, în vârstă de cca 30 de ani, cu echipamentele speciale, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite. Aceasta a fost preluată de către un echipaj SMURD și a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. La prima evaluare aceasta era în stare de conștiență și era cooperantă.


La fața locului un bărbat a primit primul ajutor calificat și a fost transportat și el la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Alte trei persoane au fost consultate la fața locului fără a fi transportate la spital.

Pompierii au asigurat la locul accidentului măsuri de acordare a primului ajutor calificat, protecție a persoanor implicate în accident, descarcerare și măsuri de prevenire a incendiilor în urma evenimentului rutier”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

CITEȘTE ȘI:

Accident GRAV în zona localității Căpușu Mare între un TIR și o mașină. Traficul a fost deviat FOTO/VIDEO

Ultimele Stiri
abonare newsletter