Actualitate

Studiul de trafic în Florești este în desfășurare, dar a fost îngreunat de restricții. Pivariu: „Există idei pentru a decongestiona traficul”

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a vorbit despre studiul de trafic care se face în Florești. Acesta a demarat odată cu începerea școlii, însă restricțiile au pus piedici. Chiar și așa, există deja idei pentru a îmbunătăți traficul în comună, spune primarul.

 

 


„Cunoaștem cu toții problema traficului din zona metropolitană, dar sigur, noi ne ocupăm de comuna noastră. Este în acest moment în derulare un studiu de trafic care pe masură ce capată noi date din cele colectate, inclusiv de pe camerele de supraveghere din anumite intersecții și din ceea ce se măsoară de la fața locului, ne sunt prezentate rezultate intermediare.

 


Din păcate, studiul de trafic a demarat odată cu începerea școlii și valorile mari au fost înregistrate în momentul începerii cursurilor, pentru că atunci nu existau restricții și toată lumea mergea la serviciu și la școală. A fost un moment în care am putut să colectăm date, după care au urmat aceste restricții, lucru care a îngreunat acest studiu de trafic, dar el funcționează în continuare”, a declarat Bogdan Pivariu, miercuri dimineața, la un post de radio.

El a precizat că datele studiului de trafic au arătat până acum că există încărcări foarte mari ale traficului în intersecția Cetății cu Avram Iancu, iar pe măsură ce se mai colectează date se va putea găsi o soluție în zona respectivă.


„În acest moment există idei despre cum s-ar putea decongestiona traficul, despre cum s-ar putea îmbunătăți traficul intern, dar așteptăm un studiu de trafic complet care să vină cu date certe, după care o să luăm măsurile necesare”, a mai spus edilul.

CITEȘTE ȘI:


Cluj-Napoca și Florești, legate prin alei și piste de biciclete. Culoarul, de-a lungul Someșului

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter