Actualitate

FOTO. Mașină proiectată în parapet de un autocar. Șoferul mașinii a ajuns la spital

Un accident a avut loc, marți, la ieșirea din Vâlcele. O mașină a ajuns într-un parapet, după ce s-a lovit de un autocar, șoferul fiind dus la spital.

 

 


„Polițiștii rutieri au fost sesizați în jurul orei 15.00, evenimentul rutier având loc pe DN1 E60, la ieșirea din localitatea Vâlcele, între un autoturism și un autocar.

 


Conform informațiilor obținute, autocarul ar fi intrat în coliziune cu autoturismul care se deplasa în același sens, înspre municipiul Turda, autoturismul fiind proiectat mai apoi într-un parapet.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind negativ. Conducătorul autoturismului a fost transportat la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.


Sursî foto: Facebook/ Info Trafic Cluj-Napoca

Ultimele Stiri
abonare newsletter