Actualitate

Copilul de doi ani dispărut ieri în Florești a fost găsit decedat

A fost găsit cadavrul copilului în vârstă de doi ani, dispărut ieri din Floreşti. Acesta se afla la doar câţiva metri de casă, cauza decesului fiind înecul.

 

 


„Din nefericire, în această dimineață, în jurul orei 7.30, un voluntar angrenat în efectuarea căutărilor a identificat minorul agățat în albia râului, la o distanță de aproximativ 20 de metri de la locul dispariției. Identificarea acestuia a fost posibilă în urma scăderii debitul de apă. În acest fel, cadavrul copilului a ieșit la suprafață.

 


În cauză, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis cei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

Copilul în vârstă de doi ani a ieșit din locuința sa, din localitatea Florești, vineri, la ora 17.00, pentru a se juca cu alți copii în zona râului Someș și nu a mai fost găsit. Peste 100 de polițiști, jandarmi, lucrători ISU și voluntari s-au mobilizat pentru a-l găsi pe minor.

abonare newsletter