Actualitate

Ambasadorul Israelului în România, vizită la Cluj-Napoca

Ambasadorul Statului Israel în România, David Saranga, a vizitat marți Primăria Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj.

 

 


Vizita Excelenței Sale, David Saranga, în Cluj-Napoca a vizat identificarea de noi moduri în care putem întări cooperarea bilaterală.

 


„Subiectele discutate au cuprins domeniile inovației, în special IT și cybersecurity, educație și cultură. Desigur, pandemia și contracararea efectelor sale negative au reprezentat o temă importantă a discuției, Israelul fiind recunoscut pentru agilitatea și viteza de implementare a măsurilor anti-Covid-19. Am prezentat cu această ocazie profilul strategic al orașului nostru, respectiv principalele avantaje competitive pe care le avem, de la resursa umană bine pregătită la ecosistemul local, care demonstrează că prin colaborare orașul se poate dezvolta durabil”, a transmis primarul Emil Boc.

Pe durata vizitei la Cluj-Napoca, Excelența Sa a fost însoţit de Bereket Knafo, atașatul Economic și Comercial al Ambasadei Israelului în România iar, din partea Primăriei Cluj-Napoca, au fost prezenți Dan Ștefan Tarcea, viceprimar al municipiului, Ovidiu Cîmpean, director Direcția Generală Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte și Emilia Botezan, șef Biroul Relații externe și investitori.


Ambasadorul Israelului întâlnire cu vicepreședintele Consiliului Județean Cluj

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, a primit de asemenea vizita Ambasadorului Statului Israel în România. În cadrul întâlnirii, oficialul străin a împărtășit din experiența Israelului în ceea ce privește gestionarea crizei sanitare provocate de COVID-19, menționând că statul evreu are o campanie de vaccinare eficientă care a dus la scăderea numărului de persoane infectate precum și la deschiderea pieței și a societății.

Pe parcursului vizitei, Excelenței Sale i-au fost prezentate unele dintre cele mai importante proiecte din domeniul sanitar aflate în derulare la nivelul forului administrativ județean, respectiv Spitalul Pediatric Monobloc și Centrul Integrat de Transplant. În acest sens, Vákár a punctat stadiile în care se află fiecare dintre aceste proiecte și sursele de finanțare, accentuând importanța lor pentru județ și întreaga țară.


În contextul în care Clujul a devenit un hub al serviciilor medicale, deservind pacienți care provin atât din Transilvania, cât și din zona extracarpatică, s-a discutat și despre edificarea Spitalului Regional de Urgență de la Cluj, unitate medicală ce va deservi regiunea de nord-vest a țării și va dispune de o tehnologie avansată, urmând a fi asigurate servicii medicale la cele mai înalte standarde.

„Această vizită nu poate decât să ne bucure, fiind dovada în plus a faptului că județul nostru reprezintă un punct de interes extrem de important pentru partenerii străini și potențialii investitori. Îmi doresc ca discuțiile noastre să aibă finalitatea dorită de ambele părți și să se concretizeze în proiectele sustenabile și reciproc avantajoase”, a declarat Vákár István.


Oficialul israelian a manifestat un interes deosebit în ceea ce priveşte efectele pandemiei asupra economiei județului, stadiul procesului de vaccinare și investițiile din domeniul medico-sanitar.

În final, reprezentanţii celor două părţi au decis să analizeze împreună ideea derulării în perspectivă a unor proiecte de interes comun, în special în domeniul tehnologiei și cel cultural.

CITEȘTE ȘI

Înalt diplomat american, în vizită la Cluj

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter