Actualitate

12 ghene de gunoi îngropate, în două cartiere din Cluj-Napoca!

Noi puncte gospodărești îngropate și cu acces pe bază de cartelă se află în faza de recepție.

 

 


12 puncte gospodărești cu acces pe bază de cartelă vor fi disponibile pentru locuitorii din cartierele Zorilor și Gheorgheni, până la finalul acestui an, a declarat viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea. 

 


„Este vorba despre 12 puncte gospodărești îngropate, împărțite de către cele două firme de salubritate: șase la Brantner și șase la Rosal. Acestea fac parte dintr-un contract mai vechi, care a fost reziliat și apoi reluat. Suntem în faza de recepție a punctelor gospodărești și sperăm ca până la finalul anului să le poată folosi clujenii. Dacă proiectul pilot va avea rezultatele așteptate, vom extinde numărul acestora. Cel 12 puncte aflate în recepție deservesc cartierele Zorilor și Gheorgheni”, a declara Dan Tarcea, pentru monitorulcj.ro.

Proiectul pilot va deservi circa 150 de clujeni

În octombrie 2019, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a dat în folosință prima platformă subterană pentru colectarea selectivă a deșeurilor cu acces pe bază de cartelă. Contractul a fost însă reziliat și licitația reluată, iar noul câștigător a realizat cele 12 puncte gospodărești ce vor deservi 33 de asociații de locatari și circa 150 de locuitori.


„Punem în funcțiune la Cluj-Napoca punctele gospodărești cu acces pe bază de cartelă. Astfel, colectarea selectivă va fi făcută de fiecare cetățean cu o cartelă. Punctul gospodăresc este închis, iar pe baza cartelei va avea acces să depună (n.red. deșeurile) pe fracțiile menționate. Va apropia cartela de punctul respectiv, va ridica pubela, va introduce deșeul, va apăsa. Punctul gospodăresc rămâne deschis circa 30 de secunde, după care se închide din nou”, a explicat Boc procedura, într-un clip postat pe pagina sa de Facebook în 23 octombrie 2019.

Proiectul presupune instalarea unui sistem de acces pe bază de cartelă pentru persoanele arondate punctului gospodăresc, care permite de asemenea monitorizarea și avertizarea cu privire la gradul de umplere al containerelor, pentru intervenții prompte din partea operatorului de salubritate, transmite municipalitatea.


Încă 14 puncte gospodărești îngropate, până la finalul anului

Viceprimarul Dan Tarcea a mai dezvăluit că, în prezent, încă 14 puncte gospodărești îngropate, fără cartelă, sunt în lucru și vor fi finalizate până la finalul anului.

În total, în acest moment există 140 de puncte gospodărești îngropate la nivelul municipiului Cluj-Napoca.


CITEȘTE ȘI

Rosal „își ia mătura” și pleacă! Supercom, firma masonului Ilie Ciuclea, va curăța străzile din Cluj-Napoca

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter