Actualitate

Un adevărat SUCCES la Walking Month! S-au strâns peste 370.000 de lei pentru bătrânii singuri din Cluj

Competiția Walking Month a luat sfârșit. Cele 583 de echipe au reușit să strângă aproape 700 de milioane de pași într-o singură lună și suma de 370.000 de lei pentru bătrânii fără posibilități din Cluj-Napoca.

un-adevarat-succes-la-walking-month-s-au-strans-peste-370000-de-lei-pentru-batranii-singuri-din-cluj un-adevarat-succes-la-walking-month-s-au-strans-peste-370000-de-lei-pentru-batranii-singuri-din-cluj

 

 


Ediția a șasea a competiției Walking Month, organizată în fiecare an la Cluj-Napoca, a luat sfârșit. La această ediție au participat 583 de echipe, adică 2.252 de participanți care au reușit să strângă 370.000 de lei pentru bătrânii singuri și fără posibilități din Cluj-Napoca. Pe lângă gestul de caritate, persoanele care au participat s-au bucurat de patru săptămâni pline de competiție și un stil de viață mai sănătos.

„Vă mulțumim fiecăruia dintre voi pentru că, într-un an dificil și neobișnuit, ați luat decizia de a ajuta. În competiția Walking Month, e câștigător fiecare concurent, pentru că starea de sănătate a fiecăruia este primul câștig atunci când adoptăm un stil de viață puțin mai activ. Sperăm ca bunele obiceiuri dobândite în perioada 14 septembrie – 13 octombrie să se păstreze cel puțin până la anul”, au transmis reprezentanții proiectului tuturor participanților.


Peste 26.000 de mese calde pentru bătrânii înscriși în program!

În septembrie, programul Masă pe Roți Mateza Cluj-SAMR risca să fie suspendată după 25 de ani de activitate. În această perioadă dificilă, numărul solicitanților iar acest lucru a îngreunat finanțarea pentru mâncarea celor 120 de pensionari din Cluj. Dar cu ajutorul participanților, bătrânii vor avea parte de mese calde și în acest an.

„Mulțumită vouă, am reușit să adunăm 370.814 lei donații care asigură cel puțin un an de mese pentru seniorii aflați în dificultate. Ați dat dovadă, din nou, de o minunată solidaritate. Fie ca binele făcut să vi se întoarcă înzecit!”, au spus reprezentanții Walking Month.


Cine sunt câștigătorii competiției?

Campionii competiției a fost echipa SMASHERS (5.477.720 de pași), pe locul doi aflându-se echipa  The Wolves of Walk Street (5.210.130) iar locul trei a fost ocupat de echipa NON-STOP(2.248.030 de pași). În total s-au strâns 679.829.455 de pași într-o lună. Acești pași au asigurat peste 26.000 de mese în următorul an pentru vârstnicii din program.

Recordul celei de-a 6-a ediții Walking Month a fost stabilit de Maria Svarisciuc, concurenta ce a reușit să facă într-o singura lună peste 2,5 milioane de pași. Concurenți de toate vârstele și ocupațiile s-au alăturat competiției din acest an. Un alt lucru de aplaudat este că în acest an s-a înregistrat un număr impresionant de concurenți cu vârste de peste 60 de ani. Senioara absolută a fost Angela Olteanu, de 72 de ani, căreia organizatorii i-au și oferit un premiu special.


Walking Month este o competiție sportivă și caritabilă ce are loc anual în România, Malta, Portugalia, Marea Britanie și Irlanda. Mii de oameni încearcă să facă pași cât mai mulți timp de o lună, pentru propria lor sănătate și pentru a strânge fonduri dedicate unei cauze sociale.

CITEȘTE ȘI:


Încep înscrierile pentru Walking Month 2020: Umblăm pentru seniorii singuri ai Clujului

 
 

Ultimele Stiri
abonare newsletter