Actualitate

Cum scapi de mirosurile neplăcute? 5 rețete pentru odorizant natural făcut în casă

Rețete de odorizante naturale făcute în casă, simple și înmiresmate pentru a reîmprospăta aerul din cameră în doar câteva minute.

Cum scapi de mirosurile neplăcute? 5 rețete pentru odorizant natural făcut în casă Cum scapi de mirosurile neplăcute? 5 rețete pentru odorizant natural făcut în casă

 

 


Odată cu venirea anotimpului rece, deși aerul e mai proaspăt și mai răcoros, nu ne mai putem permite să lăsăm geamurile deschise timp îndelungat, precum vara. De aceea, pentru a reîmprospăta aerul din casă e nevoie de soluții alternative. Mirosul de mâncare, mirosul de fum de țigară sau mirosul stătut pot fi înlocuite cu un miros proaspăt și plăcut.

 


Metodele de împrospătare ale aerului care se află n comerț pot fi uneori mult prea costisitoare și nu promit un efect de durată. Din această cauză, metodele făcute în casă, deși îți fură puțin din timpul liber, merită mult mai mult.

Iată 5 rețete de odorizante de cameră:


Rețetă odorizant de cameră cu fructe sau plante aromate

O metodă de a împrospăta rapid aerul din locuința ta este aceea de a pune într-o oală puțină apă cu bucăți de fructe precum mere, lămâi, portocale grepfruit și așa mai departe, dar și frunze de plante aromate sau condimente, cum ar fi scorțișoara, cuișoarele, batoane de vanilie.

O combinație care va fi pe placul tuturor este formată din felii de lămâie, funze de rozmarin și extract de vanilie. Toate acestea se pun la fiert și, la scurt timp, camera va fi învăluită de un miros plăcut. În timp ce apa scade, poți continua să adaugi câte un pahar. Acest amestec poate fi păstrat la frigider și refolosit ori de câte ori vrei.


Rețetă odorizant de cameră cu lemn aromat

Este foarte ușor să-ți faci cubulețe din lemn aromat, care să-ți parfumeze constant casa. Vei avea nevoie de cubulețe de lemn, ulei vegetal în care ai pus ulei esențial de lămâie, portocale, trandafiri, muguri de brad sau aroma ta preferată. Pune cubulețele de lemn în ulei șă lasă-le așa, acoperite uniform, timp de câteva ore. Scoate, apoi, cubulețele, șterge-le și așează-le într-un vas mic, neacoperit.

Acestea vor elibera treptat un parfum timp îndelungat. Păstrează uleiul aromat și înmoaie cubulețele de lemn din când în când.


Rețetă odorizant de cameră cu difuzor de parfum

Parfumurile de cameră pe bază de ulei, cu bețișoare din lemn pe post de difuzoare, sunt costisitoare și conțin numeroase substanțe sintetice. Dar îți poți face singur unul, din ingrediente mult mai sigure.

Toarnă într-o vază mică ulei esențial aromat, umple cu ulei de corp pentru bebeluși și pune în vază câteva bețe din lemn pentru frigărui. Parfumul se va difuza treptat prin fibrele de lemn.

Rețetă odorizant de cameră cu petale

Vei avea nevoie de câteva flori și petale uscate, pe care le găsești în magazinele de decorațiuni sau le poți usca și tu. Pune florile uscate într-un borcan, toarnă deasupra ulei esențial parfumat, pune capacul și lasă-le astfel timp de câteva zile, pentru a absorbi parfumul.

Scoate apoi florile uscate și așează-le într-un recipient descoperit, de unde își vor elibera treptat parfumul. Mai poți picura din când în când ulei esențial peste ele, dacă aroma s-a estompat.

Rețetă odorizant de cameră cu bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu este eficient și pentru împrospătarea aerului din locuința ta, pe lângă nenumăratele întrebuințări geniale. Absoarbe mirosurile neplăcute în mod natural. Pune o jumătate de cană cu bicarbonat de sodiu într-un borcan, toarnă zece picături cu ulei esențial aromat și amestecă. Acoperă borcanul cu o hârtie și leagă-l la gură, apoi perforează de câteva ori hârtia cu un ac pentru ca aroma să se răspândească în cameră.

CITEȘTE ȘI:

Zodiacul dragostei. Care sunt cuplurile ce nu se vor despărți niciodată?

 

 


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter