Actualitate

Grigorescu pentru pietoni. Cartierul va fi reimaginat după modelul străzii smart

După inaugurarea primei străzi smart din țară, municipalitatea propune reamenajarea unui întreg cartier pe același principiu, de a crea un spațiu mai prietenos cu pietonii.

Grigorescu pentru pietoni. Cartierul va fi reimaginat după modelul străzii smart

Primăria Cluj-Napoca, prin Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC) va organiza o nouă dezbatere publică online, marți, 28 iulie 2020, ora 17.00, cu tema ”Concept de amenajare oraș pentru pietoni – cartier Grigorescu”. Această dezbatere încheie seria de consultări publice din această lună în cadrul cărora reprezentanți ai administrației publice, alături de experți în diverse domenii și cetățeni au discutat despre viitorul orașului în încercarea  de  a pregăti orașul pentru nevoile locuitorilor pe un orizont de timp mai larg, 2021- 2030.

În ultimii ani, Primăria Cluj-Napoca a demarat ample proiecte de reamenajare urbană a diverse zone din centrul municipiului, proiecte bazate pe principiile „oraș pentru pietoni” („walkable city”) și „green city”. Primăria Cluj-Napoca a demarat programul de investiții „oraș pentru pietoni” („walkable city”) prin care și-a propus ca astfel de proiecte să ajungă treptat în toate cartierele orașului. Un prim exemplu de succes este reamenajarea străzii Molnar Piuariu din cartierul Mărăști, prima stradă ”smart” din România. O zonă a cartierului Grigorescu va fi amenajată pornind de la ideea că orașul trebuie perceput la nivelul pietonului, al transportului în comun și al mobilității alternative.


Dezbaterea de marți, 28 iulie 2020, va fi organizată online, prin intermediul platformei ZOOM și va fi transmisă live pe paginile de Facebook Municipiul Cluj-Napoca și CIIC - Centrul de Inovare și Imaginație Civică.

Pentru înscrierea la cuvânt, clujenii interesați pot adresa o solicitare în opțiunea „mesaj” a paginii CIIC - Centrul de Inovare și Imaginație Civică, urmând ca linkul de Zoom să fie trimis în ziua dezbaterii.


CITEȘTE ȘI

Ce își doresc clujenii de la pădurea-parc Făget? Printre propuneri, obstacole pentru alergat sau trasee pentru nevăzători

 


Prima stradă SMART din România a fost finalizată la Cluj-Napoca. Cum arată și ce facilități oferă

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter