Actualitate

Zbor special la Cluj. Un avion privat a venit după 8 românce pentru a le duce la muncă

Un italian a trimis un avion privat pentru a transporta 8 românce de pe aeroportul din Cluj-Napoca.

Zbor special la Cluj. Un avion privat a venit după 8 românce pentru a le duce la muncă Zbor special la Cluj. Un avion privat a venit după 8 românce pentru a le duce la muncă

Martin Foradori Hofstatter, proprietarul vinăriei „J. Hofstatter”, a fost nevoit să închirieze un avion privat pentru a aduce la muncă  opt românce în zona Termeno, Italia, deoarece conaționalele sunt piese de bază în desfășurarea activității firmei.

„Am încercat să rezolvăm problema în toate modurile, dar fără succes. Așa că, după două săptămâni de telefoane, discuții cu politicieni din Roma și Uniunea Europeană, reprezentanți ai ambasadelor, precum și discuții intense cu managerii asociațiilor comerciale, ne-am trezit nevoiți să închiriem, in extremis, un jet privat de la aeroportul din Cluj pentru a le aduce în Italia. Pentru această perioadă, o puteți considera o cheltuială chiar nebună, dar fără aceasta, viitorul podgoriilor mele ar fi fost compromis. Nu aveam nicio alternativă”, a declarat Martin Foradori Hofstätter.


Zborurile către Italia se vor deschide doar de luna viitoare, iar sute de mii de români au rămas acasă în această primăvară, deși plecau constant la muncă în Peninsulă.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter