Actualitate

OPINIE. Hai România! Și da, Doamne Ajută!

În fiecare mai când Eurostat și INS anunță datele economice pentru T1 mă bucur ca un copil, pentru că România este de fiecare dată pe podium, anul ăsta este chiar pe locul întâi în UE.

OPINIE. Hai România! Și da, Doamne Ajută! OPINIE. Hai România! Și da, Doamne Ajută!

Și de fiecare dată amintesc cu mândrie că performanța este rodul muncii a milioane de romani, cei care își văd de treabă și pe langa faptul că muncesc, își plătesc și taxele și impozitele în țară.

Sigur, analistii hateri cronici au fost surprinsi si in acest an de crestere, pentru ca ei se asteptau sa apara de fapt o scadere inca din T1, despre restul anului ei sunt oricum siguri ca vom cadea la fund. Sa ne intelegem, in T1, care a avut maximum 45 de zile de normalitate, suntem pe crestere cu 2,7% fata de perioada similara a lui 2019, spre deosebire de media UE, care inregistreaza un declin de 3,2%. Desigur, in zilele urmatoare au sa ne lamureasa specialistii asupra domeniilor care au crescut, in conditiile in care de fapt o jumatate de trimestru peste 1 milion de romani dintre cei izolati nu s-au putut intoarce la munca. S-ar putea sa avem surprize mari, pentru ca unii dintre cei care au fost obligati sa inchida erau evazionistii de serviciu, locul lor fiind luat intr-o oarecare masura de business-urile oneste. Iar consumul din online care l-a inlocuit pe cel conventional va aduce desigur mai multe venituri la buget. A ajutat industria sanatatii care a turat motoarele, a ajutat inflatia, au ajutat si cresterile de salarii si pensii din 2019.


Si este interesant de urmarit T2, pentru ca la incheierea starii de urgenta populatia iese din staza cu economii foarte mari, dispusa fiind sa le cheltuie, asa cum s-a vazut si numai in primul weekend din starea de alerta.

Au stiut guvernantii ce trebuie de facut in T1, in care a predominat  managementul dezastrului? Eu zic ca da, s-au repliat bine si au continuat sa finanteze, pe model de dreapta, era o greseala de manual daca opreau miscarile de bani. Dar, de exemplu, au facut ce trebuie si guvernanti de anul trecut, au dat o crestere economica semnificativa folosindu-se de teoria wageledgrowth, pe model de stanga. Nimic insa pe termen lung, sustenabil, se pastreaza modelul unei economii de tip trial & error. Iar restul anului ramane dificil de intuit, criza sanitara, criza economica, criza politica, vor interveni si UE si FMI. Problemele sistemice nu s-au schimbat, aparatul administrativ supradimensionat, evaziunea fiscala, deficitul de forta de munca, lipsa industrei de valoare adaugata, incetineala investitiilor publice.


Altundeva doresc sa ajung, si anume ca anul asta, in ape tulburi, este vorba in primul rand despre ajutor, incredere si solidaritate intre noi, romanii. La capatul interventiei de saptamana trecuta in care a vorbit despre mijloacele de redresare economica si despre nevoie de incredere, Ionut Simion, seful PwC, a terminat surprinzator cu crestinescul Doamne Ajuta! Initial derutat, am realizat ulterior ca pe parcursul acestui an mult mai multe intalniri de afaceri, inclusiv din mediul corporatist, se vor termina cu urarea Doamne Ajuta! L-as seconda pe Ionut Simion, amintind ca din zona religioasa vine si cel mai vechi sfat romanesc privind managementul afacerilor: Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista. Asa ca romani, credinciosi sau nu, la treaba! Flote de Duster si Puma, electrocasnice de la Gaesti, Orastie, Jucu si Satu-Mare, mancare de la fermierii nostri si concedii in Romania. Asta inseamna ajutor, incredere si solidaritate care pot relansa Romania.

Dragoș Damian, CEO Terapia

abonare newsletter