Actualitate

Tot mai puține amenzi, date clujenilor pentru nerespectarea restricțiilor

Numărul sancțiunilor date de polițiști pentru nerespectarea ordonanțelor militare este în scădere, cu toate că în ultimele zile, clujenii par să se fi relaxat.

Tot mai puține amenzi, date clujenilor pentru nerespectarea restricțiilor Tot mai puține amenzi, date clujenilor pentru nerespectarea restricțiilor

975 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, militari, ISU și SAJ au verificat în ultimele 24 de ore respectarea măsurii și interdicțiilor impuse în cazul a 1.027 de persoane și 8 societăți comerciale sau persoane fizice autorizate.

Astfel, polițiștii au aplicat 84 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de39.705 lei, majoritatea fiind aplicate pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației.


De la debutul pandemiei până în prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au fost înregistrate 9 dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

CITEȘTE ȘI


Surpriză în BURICUL TÂRGULUI! Restaurant DESCHIS în timpul stării de urgență la Cluj

 

abonare newsletter