Actualitate

Institutul Oncologic Cluj a primit 1.000 de teste pentru coronavirus. Încă 2.000 sunt așteptate

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean a declarat că Institutul Oncologic din Cluj-Napoca a primit astăzi 1.000 de teste pentru depistarea bolnavilor cu coronavirus.

Odată cu sosirea acestora, capacitatea de testare din Cluj va crește la 200 de teste/zi, urmând ca alte 2.000 de teste să mai ajungă la cele două spitale clujene.

"S-au primit 1.000 de teste la Oncologie acum. Kit-uri avem în acest moment pentru câteva zile pentru aparatul de la Boli Infecțioase și cele 1.000 venite azi la Oncologie. Vor face 200 pe zi pt inceput. Urmează să mai vina diferența până la 30.00 teste ", a arătat prefectul Clujului.


De asemenea, Mircea Abrudean a declarat că echipamentele de protecție vor fi livrate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență în spitalele din Cluj, acestea realizând la rândul lor achiziții de echipamente .

"Echipamentele de protecție vin prin ISU de la nivel național și se repartizează către spitalele din județ, în funcție de stocul care ajunge la noi. În plus față de ce vine de la nivel național, fiecare spital și a făcut achiziții de echipamente și unele ajung mai repede, altele mai greu, în funcție de furnizori și de contracte", a adăugat Abrudean.


Prefectul Clujul a mai spus că Spitalul de Oncologie așteaptă rezultatul testării unui pacient suspect, însă acesta nu a fost comunicat încă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter