Actualitate

Concert caritabil în memoria Doinei Cornea la Cluj-Napoca

Celebrul violinist Alexandru Tomescu și ansamblul „Flauto Dolce" susțin la Cluj un concert caritabil pentru înființarea fundației „Doina Cornea";

Doina Cornea Doina Cornea

Cu același prilej, vor fi prezentate obiecte de artă și obiecte personale ale Doinei Cornea, care vor fi ulterior scoase la licitație.

Celebrul violonist Alexandru Tomescu și ansamblul „Flauto Dolce" vor susține în 7 martie un concert caritabil în beneficiul fundației „Doina Cornea". Evenimentul urmărește să strângă fondurile necesare pentru înființarea fundației, care să le amintească viitoarelor generații despre importanța și costul unor valori precum curajul de a spune adevărul și libertatea de conștiință.


Concertul va avea loc la sala Auditorium Maximum, sâmbătă 7 martie, de la ora 19:00. Prețul unui bilet este de 50 de lei, iar toți cei care vor accepta invitația vor primi o diplomă în serie limitată, care le va atesta calitatea de contributori la înființarea Fundației "Doina Cornea".

Va urca pe scenă și ansamblul „Flauto Dolce", care a luat naștere la Cluj-Napoca în anul 2000 și este alcătuit din Zoltan Majo, Maria Szabo, Noemi Miklos și Mihaela Maxim, toți cu o bogată experiență artistică. Repertoriul lor este format din muzică veche și tradițională din Europa Occidentală; artiștii își propun în egală măsură redescoperirea muzicii vechi din spațiul românesc și interpretarea unor compoziții contemporane.


Campania de înființare a fundației „Doina Cornea” este condusă de Leontin Iuhas, fiul acesteia. Pentru a sprijini strângerea de fonduri, Leontin Iuhas a scos la licitație mai multe obiecte personale și obiecte de artă care i-au aparținut sau au fost create de Doina Cornea. Ceasul ei de mână, biroul de lucru sau una dintre păpușile folosite pentru a trimite mesaje secrete în străinătate, sub „nasul" Securității comuniste, sunt printre obiectele din colecție. Acestea vor fi prezentate în cadrul concertului din 7 martie, iar ulterior vor fi vândute în cadrul unei licitații caritabile organizate de Artmark, care va avea loc la București, în 24 martie, la Athénée Palace Hilton.

„De ce o fundaţie Doina Cornea? E o întrebare pe care mi-am pus-o înainte să încep demersurile pentru înființarea fundației. E o întrebare pe care mi-o pun în mod deosebit acum, după ce am pornit la drum Răspunsul mi-a venit, în mod firesc, ca rezultat al greutăților întâmpinate cu ocazia fiecărei acțiuni pe care încerc să o întreprind. Mi-am dat seama cât de greu este să lucrezi singur şi cât de mult contează să conveargă mai multe forţe în aceeaşi direcție”, a declarat Leontin Iuhas.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter