Actualitate

O tânără fără permis de conducere a provocat un accident în Florești. A fugit de la fața locului

O tânără de 19 ani din Florești s-a ales cu dosar penal în urma unui accident pe care l-a produs duminică noaptea.

“La data de 20 octombrie, în jurul orei 23.40, poliţiştii din Floreşti au fost sesizaţi să intervină pe strada Teilor în urma unui eveniment rutier cu pagube materiale, eveniment în urma căruia conducătorul auto care l-a provocat, a plecat de la locul faptei”, transmite IPJ Cluj.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au găsit autoturismul care a provocat evenimentul rutier, parcat la câteva sute de metri.


“Totodată, la scurt timp au fost găsite şi persoanele care au condus autoturismul, respectiv doi tineri, o fată şi un băiat, ambii în vârstă de 19 ani, din comuna Floreşti. În fapt, tânăra a luat autoturismul respectiv pentru a-l conduce deşi nu deţine permis de conducere şi avea cunoştinţă despre faptul că acesta nu este înmatriculat, iar la scurt timp după ce a ieşit cu el în trafic a acroşat un alt autoturism care era parcat regulamentar. După producerea evenimentului rutier, la faţa locului a venit tânărul care la rândul său a condus autoturismul şi ulterior l-a parcat în locul în care a fost găsit de către poliţişti”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Cluj. 

Cei doi sunt cercetați sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter