Actualitate

Primăria Cluj-Napoca, laureată cu trei premii I pentru inovație și calitate în sectorul public

Primăria municipiului Cluj-Napoca s-a ales cu trei premii I la Conferința „Inovație și calitate în sectorul public”.

Primăria Cluj-Napoca, laureată cu trei premii I pentru inovație și calitate în sectorul public, sursă foto: Facebook Emil Boc Primăria Cluj-Napoca, laureată cu trei premii I pentru inovație și calitate în sectorul public, sursă foto: Facebook Emil Boc

Municipiul Cluj-Napoca a primit recunoaștere pentru trei proiecte, programe, respectiv politici publice implementate și continuate în orașul de pe malul Someșului Mic, în cadrul celei de a XII-a ediţii a Conferinţei internaţionale „Inovaţie şi calitate în sectorul public”, organizată în perioada 17-18 octombrie 2019, la Sâmbăta de Sus (jud. Brașov). Pentru fiecare dintre acestea, Primăria municipiului Cluj-Napoca a primit locul I, dezvăluie primarul Emil Boc.

În cadrul conferinţei organizată de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) au fost prezentate şi premiate proiectele desemnate ca cele mai bune exemple dintre cele înscrise în „Competiţia celor mai bune practici din administraţia publică din România”, fiind acordate nouă premii şi trei menţiuni. Proiectele din Cluj-Napoca au devansat programe din județe rivale precum Timiș sau Iași, dar și proiecte din Brașov, Harghita sau Călărași, potrivit rezultatului final.


Astfel, Primăria municipiului Cluj-Napoca a obținut premiul I la categoria „Soluții moderne pentru creșterea calității vieții” pentru „Politici de prioritizare a transportului în comun la Cluj-Napoca. Transport electric”. În cadrul pilonului „Abordări manageriale pentru eficiență și eficacitate”, Primăria municipiului Cluj-Napoca a fost recompensată cu locul I pentru proiectul Centrului de Inovare și Imaginație Civică (CIIC). Nu în ultimul rând, proiectul Bugetare participativă la Cluj-Napoca, primul proiect de acest fel implementat în România, a fost de asemenea premiat cu distincția maximă.

„Identificarea și promovarea exemplelor pozitive ale unor autorităţi şi instituţii publice, astfel încât acestea să poată fi cunoscute, preluate și implementate și la nivelul altora, reprezintă una dintre metodele general recunoscute ca aducând o plusvaloare reală în cadrul eforturilor de creştere a calităţii serviciilor publice destinate cetățenilor, pentru dezvoltarea comunităților”, a transmis președintele ANFP, Vasile-Felix Cozma, în cadrul evenimentului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter