Actualitate

Start înscrieri pentru Walking Month Cluj-Napoca 2019. Se strâng fonduri pentru prima ambulanță socială din Transilvania

Competiția Walking Month, organizată la Cluj-Napoca în fiecare an, va fi dedicată în 2019 strângerii de fonduri pentru prima ambulanță socială din Transilvania, o unitate mobilă care va merge în comunitățile izolate din mediul rural.

Înscrierile au loc în perioada 19 august - 11 septembrie, iar competiția se va desfășura între 16 septembrie - 15 octombrie, festivitatea de premiere urmând să aibă loc în 22 octombrie. 

 

Concursul caritabil Walking Month revine în 2019 cu cea mai ambițioasă ediție de până acum, al cărei scop va fi strângerea de fonduri pentru prima ambulanță socială din Transilvania. Ambulanța socială este o unitate mobilă care va călători în comunitățile rurale și izolate din regiune, respectiv un vehicul special amenajat care va include un cabinet pentru consultanții de medicină primară și un spațiu destinat asistenței și serviciilor sociale.


Serviciile vor include consultanță juridică, consiliere în situații de violență domestică, orientare profesională și ajutor în găsirea unui loc de muncă, dar și asistarea persoanelor vulnerabile în relația cu autoritățile statului, ajutându-le să completeze cererile necesare pentru obținerea actelor de identitate, a venitului minim garantat sau a diverselor ajutoare și subvenții la care au dreptul. Asemenea situații sunt frecvente – în documentarea proiectului, organizatorii au întâlnit comunități de zeci de persoane care nu au nici măcar certificat de naștere, ceea ce în practică le face imposibilă interacțiunea cu orice instituție de stat.

Costurile pentru un an de funcționare

Organizatorii Walking Month își doresc să strângă fondurile necesare achiziției și amenajării vehiculului, dar și pentru a-i asigura costurile primului an de funcționare, astfel încât până la ediția viitoare ambulanța socială să deservească cel puțin 10.000 de beneficiari. Gama acestor servicii se va putea extinde, în timp, prin implicarea unor noi voluntari sau organizații-partenere, care să își extindă serviciile în zonele rurale cu ajutorul noului vehicul.


Walking Month, la cea de-a cincea ediție

Walking Month se află la cea de-a 5-a ediție. În 2015, cei 600 de participanți au strâns 42.000 de lei pentru dotarea cu aparatură medicală a unui spital de copii din Cluj-Napoca; în 2016, numărul concurenților a crescut la 1.440, care au donat 132.126 pentru terapia de care aveau nevoie copiii cu dizabilități neuro-motorii. Anul 2017 a adus 146.520 de lei donați către Beard Brothers, ceea ce a permis organizației să își dubleze capacitatea serviciului The Beard Mobile, primul taxi comunitar gratuit destinat persoanelor care nu se pot deplasa, în timp ce anul trecut 295.000 de lei au fost oferiți clubului sportiv „Lamont”, pepinieră de campioni paralimpici ai României.

abonare newsletter