Actualitate

Emil Boc, EMOȚIONAT după aventura din Franța: „Parcă centrul Rouenului s-a transformat în centrul Clujului!”

Primarul municipiului Cluj-Napoca a revenit în țară după semifinala Fed Cup și a vorbit cu mult patos despre experiența din Hexagon.

Șef de galerie la duelurile lui Halep&Co., Emil Boc a povestit cum a simțit pe viu atmosfera incendiară din Kindarena. Din păcate, fetele noastre au cedat dramatic la finalul celor două zile pline de tenis, România pierzând semifinala din cadrul Fed Cup împotriva reprezentativei similare a Franţei, scor 3-2.

„Au fost câteva zile pline, intense. Vocea îmi revine, amintirile frumoase însă rămân. Mai am în cap scandările avute la Rouen, mereu încerc să privesc partea plină a paharului. Chiar dacă a fost o partidă dramatică, cu o înfrângere dureroasă, pot spune că a fost o înfrângere cât o victorie. Nimeni și nimic nu va putea lua din sufletele noastre, din spiritul care a existat acolo, din imaginea frumoasă pe care a lăsat-o România!”, a mărturisit edilul, la un post de radio local.


Înarmat cu o tobă, la fel ca în deplasarea de la Ostrava, Emil Boc a spus că, de data aceasta, pentru a se proteja de bătături, și-a bandajat palmele. Acesta a recunoscut superioritatea Simonei Halep, însă le-a luat apărarea Irinei Begu, Mihaelei Buzărnescu și a Monicăi Niculescu, criticate din toate părțile pentru faptul că nu s-au ridicat la nivelul Simonei. „Avem poate cea mai bună generație din istoria tenisului feminin românesc!”, susține Boc.

„Nu am văzut atât de mult suflet românesc, atât de multă pasiune pentru tricolor cât am văzut la Rouen. Asemenea momente, precum cele de la intonarea imnului național... cred că nici în Sala Polivalentă (n.red. din Cluj-Napoca) nu a răsunat imnul mai tare decât în sala de la Rouen. A fost ceva de vis! Echipa Franței a venit la final și a aplaudat galeria României. [...] Parcă centrul Roeunului era centrul Clujului, la fiecare colț de stradă erau români, la fiecare terasă erau români care serveau o cafea sau o bere, într-o manieră civilizată, europeană, cu respect. [...] N-am avut timp să pun mâna pe telefon, am fost o singură dată ieșit la baie în cele două zile! [...] Sâmbătă, sala a fost dominată de români, a doua zi și-au adus francezii fanfară ca să acopere românii!”, a povestit edilul.

abonare newsletter