Actualitate

Bilanțul Poliției Locale: Peste 6.200 de mașini ridicate, numărul reclamațiilor ÎN CREȘTERE

Direcția Generală a Poliției Locale din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca și-a prezentat, marți, bilanțul activității pe anul 2018, în cadrul unui eveniment desfășurat la Cinema Dacia, din Mănăștur.

Pe lângă primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc și viceprimarii Oláh Emese, respectiv Dan Tarcea, la eveniment au luat parte șeful inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Cluj, comisar șef Mircea Rus, inspectorul șef al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, general Ion Moldovan, comandantul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj, colonel Sebastian-Florin Cliţan, șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, colonel Cristian Maxim și președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică Cluj, Călin Tuluc. Raportul de evaluare a fost prezentat de directorul general al Poliției Locale, Marcel Bonțidean.

Deficit de personal, dar dotare de ultimă generație

Potrivit raportului, la data de 1 ianuarie 2018, în statul de funcţii era prevăzut un număr de 322 de posturi. Au fost încadrate un număr de 268 de posturi, cu un deficit de 54 poliţişti locali. Locurile vacante vizau în special ordinea publică, traficul rutier, dar şi serviciile din cadrul Direcției Inspecție și control. Prin concursurile organizate în anul 2018 au fost ocupate un număr de 39 de posturi, rămânând neîncadrate la finele anului un număr de 15 locuri în principal la serviciile Control urbanism și disciplina în construcții, Control Protecția mediului, Inspecție comercială. În perioada analizată la nivelul Direcţiei Generale Poliţia locală, au fost cercetați disciplinar un număr de 10 polițiști locali și doi salariați cu contract individual de muncă pentru abateri de la disciplina muncii.


Conducerea Primăriei a repartizat două imobile, cel de pe str. Șt.O. Iosif nr. 4 pentru Serviciul Control trafic rutier, Biroul Control refațadizări imobile și Compartimentul Mandate, respectiv sediul de pe str. Agricultorilor nr. 38 pentru Biroul Ordine publică zona 4. Au fost achiziționate un număr de 6 autoturisme: 5 autoturisme pentru patrulare și un autoturism pentru Serviciul Control protecția mediului. Dintre acestea, 3 autoturisme sunt 100% electrice (marca Renault Zoe), fiind prima poliție locală din țară care folosește autoturisme electrice.

Mai multe sesizări, mai multe amenzi!

Comparativ cu anul 2017 (52.287), numărul reclamațiilor a crescut cu 17.91%, înregistrându-se un total de 61.652 de sesizări-reclamații pe parcursul anului trecut.


Prin activitățile zilnice și cu ocazia acțiunilor desfășurate au fost constatate și aplicate un număr de 50.515 sancțiuni contravenționale (+6,53% față de anul 2017), însumând o valoare totală de 11.352.205 lei (+0,96% față de anul trecut).

Principalele fapte contravenționale constatate și care aduc atingere normelor de conviețuire socială au fost în atenția permanentă a polițiștilor locali, constatându-se 1.539 fapte de cerșetorie, 1.800 fapte de tulburarea ordinii publice, 192 depășirea nivelului de zgomot și 134 depozitări ilegale.


Mii de mașini ridicate

În 2018 au fost ridicate un număr total de 6.287 autovehicule. Cele mai multe aveau număr de înmatriculare de Cluj (3.401), urmate de Maramureș (294), Bistrița-Năsăud (245), Alba (206) și Mureș (201). Din verificarea sesizărilor primite de la cetățeni au fost ridicate de pe domeniul public al statului în baza Legii nr. 421/2002 un număr de 153 autovehicule, iar un număr de 496 în urma somațiilor transmise proprietarilor au fost retrase de pe domeniul public.

Sub deviza „Nicio persoană nu doarme sub cerul liber” au fost identificate 77 adăposturi improvizate, 440 persoane fără adăpost, respectiv 752 de adulți și 24 minori care apelau la mila cetățenilor. Pe linie de protecția mediului au fost desfășurate un număr de 471 acțiuni tematice care au vizat, printre altele, activitatea firmelor de salubritate menajeră și stradală sau asigurarea colectării selectivă a deșeurilor. De asemenea, în cadrul acțiunilor de îndepărtare a zăpezii și a gheții de pe trotuare au fost înmânate peste 1.200 somații.


S-au aplicat 855 sancțiuni în urma verificărilor efectuate privind gestionarea deșeurilor și activitatea firmelor de salubritate. De cealaltă parte, în urma celor 4.709 de construcții verificate, au fost aplicate 401 de contravenții pentru nerespectarea autorizațiilor de construcție. Activitatea pe linie comercială s-a desfășurat în baza planurilor de acțiune întocmite, comerțul stradal, vânzările ambulante fără autorizații au dus la confiscarea a 1.013 kg legume-fructe și alte bunuri constând în îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării, articole vechi în valoare de 5.400 lei.

Bilanțul complet poate fi consultat AICI.

Ultimele Stiri
abonare newsletter