Actualitate

Un clujean, ignorat de autorități, face greva foamei în fața Tribunalului

Un tânăr clujean a ajuns în pragul disperării și face greva foameni în fața Tribunalului din Cluj, în speranța că cineva îl va ajuta să-și găsească dreptatea.

Dorel Ilie Benga are 36 de ani, iar luni dimineața a decis să protesteze după luni de zile în care a încercat să își facă dreptate, însă a fost ignorat, pe rând, de toți cei pe care i-a văzut ca o speranță salvatoare. În luna martie a anului trecut, Dorel locuia în Malta, unde avea un loc de muncă. Într-o dimineață, mergând spre serviciu cu bicicleta, a fost lovit de o mașină care aparținea Guvernului din Malta.

În martie se împlinește un an de la tragicul accident. Dorel este slab, are cearcăne sub ochi și stă în fața Tribunalului din Cluj. Cu el are câteva valize, puținul pe care îl are este îngrămădit acolo. Nu are unde locui. A cheltuit o mulțime de bani pe tratamente și diagnostic. Tremură de frig și se plânge că îi sunt ude picioarele.

„Am ajuns la limita disperării. Nu de bine ce îmi e stau aici”, spune el.

Pe valize a pus un caiet. Pe două foi a scris: „Greva foamei – nelimitat”. În colțul de sus a scrijelit data.

În căutarea dreptății

Timp de aproape un an de zile, Dorel a umblat din spital în spital, din țară în țară, pentru a-și putea rezolva problemele de sănătate care au rezultat în urma accidentului.

„După accident am fost dus la spital, apoi am fost la poliție să depun declarații, am actele cu mine care pot dovedi asta, dar autoritățile nu și-au făcut treaba, nici acolo, nici aici. Când am revenit în România, în 1 iunie 2018, m-am dus la UPU după o perioadă, aveam probleme medicale care au survenit în urma accidentului, adică dublă fractură de coloană cervicală, dublă fractură de claviculă dreaptă, probleme la zona lombară, plus o hernie de disc. Toate acestea au fost confirmate de trei doctori diferiți, unul din Malta, unul din România și unul din Germania. Până la urmă am reușit să mă operez la coloana cervicală, în septembrie, în Germania”, povestește bărbatul.

A căutat ajutorul la diverse instituții, dar s-a ales doar cu promisiuni sau cu uși trântite în nas. Nu a găsit o soluție.

„De fiecare dată când am revenit acasă și am cerut ajutor, mă refer la tribunal, la avocați, presă, nu prea a venit acel ajutor. Asta e marea mea frustrare! Am recurs la gestul acesta pentru că e singura soluție pe care eu o mai văd. În Cluj, la poliție mi-au spus că nu este de competența lor, pentru că accidentul nu s-a petrecut în România, că problema poate fi rezolvată doar dacă mă adresez unui avocat, la tribunal. Ca să te adresezi unui avocat îți trebuie bani. Am fost la o doamnă avocat de pe strada Dorobanților, mi-a cerut 200 de lei doar pentru că am fost la dânsa. Am fost la o altă doamnă avocat din cartierul Gheorgheni, la fel mi-a cerut 200 de lei, nu i-am dat, pentru că nu aveam de unde”, mărturisește Dorel.

Grevă pe perioadă nedeterminată

Luni dimineață de la ora 07.00, Dorel stă în picioare lângă Tribunalul din Cluj. Cât va sta acolo? Nu se știe. Tot ce dorește el este o mână de ajutor din partea celor care îl reprezintă.

„Am de gând să stau aici până când un oficial al statului, chiar și primarul Clujului, va veni să discute cu mine despre această problemă. Eu acum nu am unde sta. Culmea ironiei, acum câțiva ani eram în PDL Cluj-Napoca, eram unul dintre cei mai activi membri, am cotizat cu muncă la greu. Acum, unii dintre ei au niște beneficii, în timp ce eu eram unul dintre oamenii care își doreau de mult timp un festival de genul Untold, la un moment dat am depus un proiect de reabilitare a șinei de tramvai, s-a făcut, am depus un proiect la Primărie privind schimbarea autobuzelor, să aducem autobuze noi. Am făcut lucruri pentru Cluj pentru că mi-am dorit! Nu am niciun ban în buzunar, eu nu pot face nimic. Vreau ca oricine care este în măsură, să vină ca toată lumea să vadă ce s-a întâmplat. Lucrurile spuse de către mine sunt reale, eu nu mint, vorbesc cu actele în mână. Am un implant în gât, ca să pot vorbi și să-mi pot mișca gâtul. Ce pot face mai mult de atât? M-am umilit destul ca să fiu unde sunt acum!”, spune clujeanul.

articol scris de Bianca TĂMAȘ și Raymond FÜSTÖS