Actualitate

Piața Lucian Blaga și străzile adiacente devin pietonale. 6 milioane de euro costă scoaterea mașinilor din centrul Clujului

Proiectul Primăriei de a transforma Piața Lucian Blaga și străzile Napoca, Republicii, Petru Maior și Emil Isac în zone pietonale prinde din ce în ce mai mult contur. Municipalitatea va accesa fonduri europene de peste 6 milioane euro pentru scoaterea mașinilor din centrul orașului.

Consilierii locali vor vota în ședința de săptămâna viitoare aprobarea proiectului și a cheltuielilor privind “Creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal: reabilitare și extindere zona pietonală Piața Lucian Blaga, strada Republicii, strada Napoca, strada Petru Maior, strada Emil Isac și amenajare piste de biciclete”.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 27.643.253 lei, iar contribuția proprie a municipiului Cluj-Napoca este în valoare de 2.678.625 lei. “Sumele reprezentând cheltuieli care ar putea fi declarate neeligibile, ulterior semnării contractului de finanțare și cheltuielile coneze vor fi asigurate din bugetul propriu”, se arată în proiectul de hotărâre.


În iulie 2018, municipiul Cluj-Napoca a depus proiectul “Creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal: reabilitare și extindere zona pietonală Piața Lucian Blaga, strada Republicii, strada Napoca, strada Petru Maior, strada Emil Isac și amenajare piste de biciclete” spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Obiectul general al proiectului este îmbunătățirea condițiilor pentru utilizarea modurilor nemotorizate de transport în vederea reducerii numărului de deplasări cu autoturismul. Alte obiective privesc îmbunătățirea calității călătoriilor velo și pietonal și reducerea congestiei din traficul rutier, a accidentelor și a impactului negative asupra mediului.


“Obiectivele proiectului sunt, printre altele, ridicarea calității vieții urbane în Cluj-Napoca, calmarea, eficientizarea și reducerea traficului motorizat în zona centrală în favoarea dezvoltării unei rețele atractive și sigure de trasee pietonale și ciclistice, asigurarea de zone pietonale și de spații cu caracter prioritar pietonal, reducerea poluării. De asemenea, se va urmări ca utilizarea autoturismelor personale să devine o opțiune mai puțin atractivă din punct de vedere economic și al timpilor de parcurs față de utilizarea transportului public”, se arată în motivarea proiectului.

Durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni, iar durata de implementare integrală a proiectului este de 30 de luni de la începerea implementării proiectului.


Se dorește și crearea, modernizarea sistemelor de închiriere de biciclete, precum și a zonelor, traseelor pietonale, inclusiv măsuri de reducere a traficului auto în anumite zone. De asemenea, proiectul include lucrări de semaforizare, de realizare a sistemelor rutiere.

Se propun două benzi de circulație rutieră pe strada Napoca și două benzi spre strada Republicii, plus o bandă suplimentară spre strada Petru Maior/acces parking Primărie și amenajarea a două standuri de taximetre, separate fizic de fluxul de mașini.


Pe strada Republicii se lărgește pista pentru biciclete cu dublu sens, pe partea estică, în continuarea Pieței Lucian Blaga și în legătură cu cea de pe Avram Iancu.

Și pe strada Petru Maior se vor face piste pentru bicicliști, vor fi introduse piste cu sens unic pe ambele laturi, vor fi lărgite trotuarele, se va înlocui betonul de pe trotuare cu plăci din piatră naturală, cablurile aeriene vor fi introduse în subteran, vor fi plantați arbori. Carosabilul se va restrânge la trei benzi.


Pe strada Emil Isac vor fi eliminate toate parcările de pe latura estică și de pe latura vestică, vor fi plantați arbori și se va crea o pistă pentru biciclete cu dublu sens pe latura estică, în continuarea celei de pe George Barițiu.

Proiectantul a fost SC Planwerk SRL, același birou de arhitectură care s-a ocupat și de proiectarea Pieței Unirii.

Lucrări de intervenție:

Construirea/modernizarea/extinderea/reabilitarea pistelor/traseelor pentru bicicliști
Crearea/modernizarea/extinderea sistemelor de închiriere de biciclete – bike sharing
Construirea/extinderea de zone și trasee pietonale inclusiv măsuri de reducere a traficului auto în anumite zone
Lucrări de terasamente, demontări elemente existente, borduri, mobilier, sisteme de iluminat, indicatoare, semafoare, demolări suprafețe pietonale existente
Lucrări de realizare a sistemelor rutiere: trotuare, parcări, benzi pentru biciclete, gazon, plantări arbori
Mobilier urban: bănci, scaune, mese, parcări biciclete, cișmele apă
Elemente speciale: stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice, stații de încărcare autoturisme electrice, toaletă publică automată, senzori de măsurare a traficului, rețea wireless, sistem de iluminat public cu surse LED

Ultimele Stiri
abonare newsletter