Actualitate

Faimosul monument al împărătesei Elisabeta de pe Cetăţuie a ajuns o RUINĂ. Unde a dispărut statuia împărătesei? - FOTO

Monumentul împărătesei Elisabeta, numită și Sissi, este, dacă nu fizic, măcar în inima clujenilor pasionați de istorie, o piatră de temelie importantă din cultura orașului. Acesta se află situat pe versantul Cetățuii, iar statuia cu bustul reginei veghea asupra poporului la fel ca în vremurile de demult.

Într-o broșură din 1906, sculptura este expusă în toată splendoarea ei și valorificată în ceremonii. Acum dacă urcăm dealul Cetățuii nu vedem decât o piatră profund degradată și mâzgâlită cu graffiti și nici urmă de statuie. Întrebând trecătorii despre monument, aceștia se uită uimiți la ce a mai rămas din el și răspund printr-o întrebare: „Unde e monumentul?”

O întrebare destul de bună pentru autoritățile locale, care se pare că sunt legate  de mâini și de picioare atunci când vine vorba de reabilitarea ansamblului statuar. La fel ca în cazul întregii zone a Cetățuii, se pare că și acest monument se află în proprietate privată, iar Primăria nu poate și nici nu încearcă să facă ceva pentru a putea aduce la viață un element cultural important. 


Recent, Podul Elisabeta a fost reabilitat. Din păcate, de monument, Primăria a uitat. A ajuns depozit de gunoaie şi loc de adunare pentru beţivi, drogați şi vagabonzi.

Răspunsul sec al municipalității

„Terenul aferent zonei «Cetăţuia» a intrat în proprietatea SC Unita Turism Holding SA în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat de Ministerul Turismului la data de 15 noiembrie 1994, ulterior făcând obiectul unor contracte translative de proprietate. Lucrările de întreținere a zonei la care faceți referire sunt executate prin Serviciul Spații vezi, Monumente istorice, ecologie urbană din cadrul Primăriei Cluj-Napoca. După clarificarea situației juridice a tuturor terenurilor vom lua în calcul cele mai viabile soluții de amenajare și valorificare a obiectivelor istorice existente în zonă”, e răspunsul complet al municipalității.


În condițiile în care ne lovim brutal de ignoranța și dezinteresul Primăriei și de neștiința localnicilor, Monitorul de Cluj a stat de vorbă cu profesorul de istorie Vladimir Bogosavlievici care a lămurit lucrurile, adăugând problemei actuale și alte aspecte care reprezintă un impediment major în restaurarea monumentului: „În primul rând, Primăria nu e interesată să valorifice cultura orașului. Dacă statuia lui Mihai Viteazul, care se află în buricul târgului cum s-ar spune, se află în starea în care o vedem cu toții, ce să mai vorbim de monumentul Sissi. Cu sau fără el, pentru autoritățile locale e exact același lucru”, a spus profesorul.

Din problemă în problemă până nu se mai rezolvă nimic

Acesta a mai adăugat faptul că pentru restaurarea statuii e nevoie de specialiști care să facă un plan arhitectural. Abia după aceea și după rezolvarea problemelor administrative dintre autoritățile locale și proprietarii zonei, se poate vorbi de o soluție reală de reabilitare a monumentului.


„Primăria ar trebui să se ocupe și să investească bani în monumentele culturale ale orașului, ajutat probabil de un sponsor”, a spus Bogosavlievici.

Pe lângă soclul statuii care se află în ruine, ar mai fi un lucru important, faptul că însuși bustul împărătesei Sissi lipsește. Profesorul de istorie adaugă: „Inițial se credea că acesta s-a pierdut după ce a dispărut în timpul celui de-al doilea război mondial, dar s-a dovedit că a ajuns în colecția Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, în subsolurile palatului Banffy.”


„Sissi era renumită pentru frumusețea și empatia ei față de ardeleni, față de partea estică a monarhiei. Din toate punctele de vedere era un personaj istoric acceptat nu doar în zona noastră. Aș mai menționa că nu prea avem statui feminine în Cluj, și din punctul acesta de vedere, Clujul ar putea deveni puțin mai diversificat.”

De ce ar trebui să ne intereseze de soarta statuii

„Importanţa reamplasării statuii lui Sissi lângă Cetăţuie ar avea în primul rând o importanţă artistică” a apreciat Bogosavlievici.


"Un alt motiv pentru care statuia ar merita să «revină» pe vechiul postament ar fi faptul că împărăteasa a vizitat odinioară oraşul, se plimba prin acea zonă a Cetățuii, tocmai de aceea i s-a ridicat o statuie acolo. Cu toţii am văzut filme, desene animate, am auzit poveşti cu Sissi. E o legendă, un personaj de basm, una din cele mai frumoase femei ale vremii căreia ar trebui să îi păstrăm amintirea", a explicat profesorul.

Totuși, acesta se declară pesimist în ceea ce privește viitorul culturii în Cluj și recunoaște că, din păcate, nu mai speră în miracole, nu mai crede că cineva ar restaura un monument în Cluj, având ca unic interes reînvierea culturii orașului.

„Totul se face pentru bani. O restaurare de asta nu aduce bani în buzunarele nimănui, ci necesită cheltuieli destul de mari. Oameni cu bani, care ar putea contribui prin donații la refacerea monumentului nu sunt interesați de obicei de cultură, iar Primăria e și mai puțin interesată”, este de părere profesorul.

O scurtă trecere prin istorie

Profesorul de istorie Vladimir Bogosavlievici a ținut apoi să precizeze contextul istoric și să vorbească puțin despre viața împărătesei: „Elisabeta de Wittelsbach, prinţesă a Bavariei, a devenit împărăteasă a Austriei după căsătoria sa cu Franz Joseph, în 1854. Cuplul imperial a avut patru copii, dar moartea prinţului moştenitor, Rudolf - care s-a sinucis la Mayerling - , a determinat-o să iasă definitiv din viaţa publică, preferând să-şi petreacă aproape tot timpul călătorind. Pe 10 septembrie 1898, la vârsta de 60 de ani, Sissi a fost asasinată la Geneva de anarhistul italian Luigi Lucheni, care a înjughiat-o direct în inimă cu un stilet. Lucheni a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fiind găsit, la scurt timp, spânzurat în propria celulă. Disparţia sa tragică a dat naştere unui adevărat mit, iar palatul Hofburg (Viena) prezintă o expoziţie permanentă dedicată fostei împărătese a Austriei. Ar trebui să fim mândri că și Clujul deține bustul împărătesei Sissi.”

Monica Ostaşuc

Ultimele Stiri
abonare newsletter