Actualitate

Legea vaccinării, în dezbatere publică. Părinţii nu vor fi sancţionaţi dacă nu imunizează copilul.

Ministerul Sănătăţii a pus, marţi, în dezbatere publică, noul proiect al legii vaccinării. Părinţii nu vor fi sancţionaţi dacă vor refuza imunizarea copiilor dar la înscrierea la grădiniţă sau la şcoală trebuie să prezinte documente care atesta efectuarea vaccinelor obligatorii.

Legea vaccinării, în dezbatere publică. Părinţii nu vor fi sancţionaţi dacă nu imunizează copilul.

Potrivit proiectului de lege, Ministerul Sănătăţii nu îşi propune sancţionarea părinţilor care nu doresc să-şi vaccineze copiii, dar le cere să fie foarte atenţi la toate beneficiile imunizării şi la riscurile pe care nevaccinarea le implică, scrie Mediafax.

"Scopul principal al acestei legi nu este acela de a sancţiona părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor, ci acela de a asigura o informare mai bună a acestora, asupra tipurilor de vaccinuri administrate, asupra beneficiilor acestora, asupra stării de sănătate a copiilor, asupra riscurilor la care se expun prin nevaccinare. De asemenea, prin prezentul proiect de lege, devine primordial rolul medicului de familie privind informarea părinţilor şi stabilirea unei relaţii de încredere între medic şi pacient, respectiv părinţii, în acest caz, dar şi rolul statului în asigurarea şi garantarea sănătăţii la nivel populaţional", se mai arată în proiectul actului normativ.


Chiar dacă părinţii pot alege să nu îşi imunizeze copiii, pentru înscrierea la şcoală sau grădinţă, este necesar documentul care dovedeşte vaccinarea.

"În vederea asigurării dreptului la sănătate şi la educaţie a tuturor copiilor şi tinerilor, garantate de stat, înscrierea acestora într-o colectivitate de învăţământ se va face numai după prezentarea documentelor care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii sau a unei scheme de recuperare pe care să o realizeze în termen de un an", potrivit proiectului de lege.


Potrivit ministerului, rata vaccinării a scăzut.

"În prezent, la nivel naţional, se înregistrează o scădere dramatică a acoperirii vaccinale la vaccinurile incluse în cadrul Calendarului Naţional de Vaccinare, care se situează sub limita de 95 % recomandată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Astfel, vaccinarea în România a scăzut constant de la an la an la toate vaccinurile incluse în Programul Naţional de Vaccinare. Astfel, la nivelul anului 2014 pentru copii în vârstă de 18 luni, Acoperirea Vaccinală la nivel naţional şi pe tipuri de vaccinuri a înregistrat valori de 81,3% pentru BCG, 76,4% pentru Hep B, 51,7 % pentru DTP, HiB şi VPI, şi respectiv de 73% pentru ROR", reiese din expunerea de motive a proiectului de lege

Ultimele Stiri
abonare newsletter