Actualitate

Baraj cu Cehia pentru Cupa Davis

<p><img src="documente/stories/07_iulie/14_ziua/09 cupa davis.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Echipa de tenis a României va întâlni Cehia, pe teren propriu, într-un meci de baraj pentru menţinerea în Grupa Mondială a Cupei Davis.</p>

 

 


Cele cinci jocuri din cadrul meciului vor avea loc în perioada 16-18 septembrie la Bucureşti.

În primul tur al Grupei Mondiale, România a fost învinsă cu 4-1 de Argentina, la Buenos Aires, în timp ce formaţia Cehiei a pierdut acasă în faţa Kazahstanului, cu 2-3, punctele gazdelor fiind aduse de Tomas Berdych şi de perechea Berdych/Lukas Dlouhy. Din echipă au mai făcut parte Jan Hajek şi Jiri Vesely. România şi Cehia s-au întâlnit o singură dată în Cupa Davis, în 2001, în Grupa Mondială, la Prostejov, cehii câştigând cu 3-2, Adrian Voinea aducând ambele puncte ale formaţiei noastre.


Alte trei meciuri au fost între România şi Cehoslovacia, toate în zona Europeană a Cupei Davis, 1-3 (1977) la Bucureşti, 5-0 (1978) la Praga şi 4-1 (1980) la Bucureşti.

Cehii, favoriţi


Un simplu calcul al hârtiei ne arată că cehii sunt favoriţi. Cei mai buni jucători cehi ai momentului la simplu sunt Tomas Berdych - numărul 9 ATP, Radek Stepanek - 57, Lukas Rosol - 70, Jaroslav Pospisil - 131, Ivo Minar - 150, Jan Hajek – 166, iar cei mai buni români sunt Victor Hănescu - 64, Adrian Ungur - 155, Victor Crivoi – 195 şi Marius Copil - 231 etc.

La dublu stăm ceva mai bine, datorită lui Horia Tecău, finalistul ultimelor două ediţii de la Wimbledon, care este pe locul 11. Victor Hănescu este clasat pe locul 117, în timp ce la cehi Frantisek Cermak e pe 21, Lukas Dlouhy pe 46, Radek Stepanek – 83 şi Tomas Berdych pe 128.


În aceeaşi perioadă se vor desfăşura şi restul meciurilor de baraj pentru menţinerea în Grupa Mondială a Cupei Davis. Acestea sunt: Rusia - Brazilia, Israel - Canada, Africa de Sud - Croaţia, Chile - Italia, Japonia - India, Belgia – Austria şi Australia - Elveţia.

Palmares bogat


Deşi nu are tenismeni în top 20 ATP, echipa României a reuşit să se menţină în ultimii ani în Grupa Mondială a Cupei Davis. Reprezentativa ţării noastre are o mare tradiţie la această competiţie, participând pentru prima data în 1922. Cele mai mari performanţe au fost obţinute în anii ’60-’70, când echipa formată din Ilie Năstase şi Ion Ţiriac a pierdut trei finale împotriva echipei Statelor Unite.

Cehia, mai exact Cehoslovacia, a reuşit să câştige Cupa Davis, în 1980. Succesul slavilor din urmă cu peste 30 de ani s-a datorat în mare parte lui Ivan Lendl, unul dintre cei mai buni tenismeni din istorie, câştigător a opt turnee de Grand Slam.

abonare newsletter