Actualitate

Pădurea Hoia – Baciu, tăiată de „extratereştrii” cu securea

O parte din pădurea Hoia – Baciu din municipiul Cluj-Napoca, loc care a făcut Clujul şi Transilvania cunoscută în întreaga lume datorită fenomenelor inexplicabile şi ciudate care au loc, se află într-o stare deplorabilă.

Sursa foto: facebook.com/thehoiabaciuforest/

Un copac cu o formă neobişnuită a fost tăiat cu securea. Cei care au observat asta sunt realizatorii unui film documentar-turistic despre pădurea Hoia – Baciu, filmat chiar în pădurea misterioasă.

“Nu ne-a venit să credem! Cel mai frumos grup de copaci răsuciți a fost distrus. Unul dintre copaci a fost tăiat cu securea. Din păcate, nu toată lumea înțelege că Pădurea Hoia-Baciu (la fel ca orice pădure) trebuie protejată, mai ales că are atât de mulți copaci cu forme unice”, au precizat realizatorii documentarului pe pagina de Facebook.


Aceștia intenționează să se implice și să tragă un semnal de alarmă asupra acestui fapt, în intenția de a-l descuraja.

“Cine doreşte să se implice puţin să îi protejăm? Vom lua legătura cu Ocolul Silvic, să punem un panou informativ acolo, de urgenţă şi ceva gărduleţ…încercam să facem ceva, este nevoie de urgentă! Măcar se va vedea că sunt protejaţi şi poate vor fi descurajaţi pe viitor cei care vor să-i taie…”, adaugă realizatorii documentarului.


Cotidianul britanic The Guardian a inclus Pădurea Hoia-Baciu din Cluj-Napoca într-un top al celor mai înspăimântătoare destinaţii de vacanţă în preajma Halloween. „Pentru o emoție autentică, mergeți în Pădurea Hoia-Baciu, din al doilea cel mai populat oraș din România, Cluj-Napoca. Într-o țară plină de păduri înspăimântătoare, această poiană de rău augur este subiectul a numeroase povești de groază, cu stafii și apariții de OZN-uri făcând parte din folclorul care o înconjoară, toate acestea dându-i o amtosferă de tip Blair Witch”, scriu cei de la The Guardian.

Acesta nu este singurul top al locurilor înfricoşătoare în care pădurea Hoia – Baciu a fost inclusă. La nivel global pădurea Hoia – Baciu este cunoscută pentru numeroasele fenomene inexplicabile ce au avut loc în ea.

abonare newsletter