Actualitate

Tişe îi dă o mână de ajutor lui Şulea în problema fermei de pui din Floreşti. Mesaj dur pentru cei care se ocupă de acordarea avizelor de funcţionare

Sub pretextul că ferma de pui din Floreşti va bloca dezvoltarea viitorului Spital Regional de Urgenţă, preşedintele Alin Tişe ameninţă că va face tot posibilul ca aceasta să nu îşi primească avizele. Inclusiv, spune Tişe, Consiliul Judeţean ar putea să nu mai emită avize de construire în comuna Floreşti dacă ferma de pui va funcţiona în continuare.

“Consiliul Judeţean se va implica activ în demersurile de obţinere a avizelor necesare funcţionării fermei de pui. Depinde de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM), care în această perioadă se ocupă de acordarea unui nou aviz de funcţionare a fermei de pui. Sper ca aceste instituţii să fie pe litera legii, să aibă în vedere toată legislaţia”, spune Tişe.

“Dincolo de faptul ca există multe sesizări, Consiliul Judeţean are aprobat un PUZ şi vrea să facă un spital de urgenţă. Acest Spital Regional de Urgenţă este extrem de aproape, dacă nu în cartierul în sine, dar foarte aproape de această fermă de pui. Noi, după cum ştiti, avem PUD-ul aprobat şi Ministerul Sănătăţii ne tot ameninţă că în doi ani ne dă banii. Atât personal, cât şi instituţional, am demarat proceduri către DSP şi APM. Am discutat şi cu primăria din Floreşti şi vom face tot ce ţine de noi şi de mine ca această fermă să nu mai funcţioneze în interiorul cartierului, respectiv lângă viitorul Spital Regional de Urgenţă. Noi avem argumente legale pe care le-am depus în scris atât la APM cât şi către DSP. Există hotărâri de Guvern care spun foarte clar că fermele de pui nu pot funcţiona în interiorul zonelor locuite sau pot funcţiona la o anumită distanţă. Nu vreau să intru în discuţii tehnice dar în esenţă noi vom cere (ca ferma să nu mai funcţioneze - n.r.), având în vedere că deja avem un PUZ şi deja avem competenţă de aprobare de PUZ-uri pe zona Floreşti toate acestea vor trebui să treacă şi pe la CJ în virtutea faptului că PUZ-urile în anumite zone şi pe anumite competenţe ajung şi la CJ”, a declarat  Alin Tişe.


El spune că argumentul că ferma a fost acolo înainte de blocuri nu ţine.

“Nu mai contează că în trecut ai avut avize şi ai fost înaintea blocurilor. Astăzi e o altă realitate. Ai blocuri în jur, tu eşti acolo, tu ceri un aviz nou. Trebuie tratat ca o cerere nouă şi analizată dacă îndeplineşti condiţiile legale astăzi, când se solicită. Nu e prelungire de aviz, e un aviz nou. Practic noi nu vom putea construi un spital regional de urgenţă lângă o fermă sau în apropierea unei ferme de pui. Dincolo de asta avem în vedere şi vieţile oamenilor din acel cartier. Discutăm de peste 10.000 de oameni, cred eu pe zona respectivă şi practic este inuman. Eu am fost acolo şi practic nu poţi să trăieşti. Faptul că merge într-o zi un angajat al direcţiei şi măsoară, şi nu sunt mirosuri, asta nu înseamnă că şi-a făcut datoria. Necesită studii aprofundate de impact, dezbatere publică cu oamenii de acolo, obligatorii în aceste situaţii. Am înţeles că această fermă de pui a fost înaintea cartierelor şi avea dreptul să funcţioneze. Astăzi acele avize au expirat. Până pe 27 iulie mai pot funcţiona. Acea fermă trebuie să se realizeze de la zero, trebuie să îndeplinească toate condiţiile de astăzi, nu din trecut. Vrem să facem un spital de urgenţă care practic ar fi compromis prin funcţionarea în interiorul cartierului a unei ferme de pui. Hotărârile de Guvern şi toate actele normative spun că ferma nu îndeplineşte condiţiile de funcţionare. Nu putem să stăm şi să vedem că se face o fermă şi să constatăm că nu mai putem face spitalul de urgenţă să spună că a venit ferma înainte. Nu poţi să compromiţi o investiţie de 150 de milioane de euro încălcând procedurile”, a mai spus Tişe.

Ultimele Stiri
abonare newsletter