Actualitate

9.000 de medici au părăsit ţara în ultimii patru ani

<p /><img src="documente/stories/07_iulie/04_ziua/05 vasile astarastoae - rector umf iasi presedinte colegiul medicilor conf umf rp 08.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Nu salariile mici sunt cauza principală pentru care tot mai mulţi medici români decid să părăsească ţara, susţine preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Colegiul Medicilor din România atrage atenţia că, din 2007 până în prezent, peste 9.000 de medici au plecat din ţară, motivul principal fiind nerealizarea profesională şi nu salariile mici.

Prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), afirmă că valul migraţiei medicilor a ajuns periculos din cauză că există un deficit de cadre medicale în sistemul sanitar. “Am ajuns în situaţia periculoasă ca, din 2007 şi până în prezent, să avem peste 9.000 de medici care au plecat. Nu mă refer la cei care au solicitat adeverinţe pentru conformitate şi al cărui număr este mai mare. Iar din rezidenţiat, pe piaţa muncii sunt aproximativ 7.000. Deja avem un deficit de medici. Pentru fiecare medic care a plecat, statul român a cheltuit 80 de milioane lei vechi pe an, pentru şase ani de zile, şi 210 milioane lei vechi pe an la rezidenţiat, iar rezidenţiatul este minim trei ani. Am produs pentru Europa şi nu am primit nimic în schimb”, a explicat preşedintele CMR, citat de Agerpres.


Colegiul a semnalat acest pericol încă din 2007, dar din nefericire decidenţii nu au înţeles, a subliniat prof. dr. Astărăstoae.

Cauzele emigrării


În ceea ce priveşte cauzele pentru plecarea medicilor din ţară, Astărăstoae a menţionat că există trei studii sociologice plătite de Colegiu care au evidenţiat că pe primul loc nu este venitul obţinut, ci nerealizarea carierei profesionale, care ţine de faptul că o parte din cadrele medicale nu-şi pot planifica evoluţia.

Salariile primite vin astfel abia pe locul doi în clasament, a menţionat Astărăstoae, potrivit Agerpres. “Când tai 35% din veniturile medicilor care nu sunt bugetari a fost iarăşi un îndemn de a pleca. Este iraţională o astfel de politică”, a adăugat preşedintele Colgiului Medicilor din România. Un al treilea motiv care îi determină pe medici să plece este, potrivit acestuia, poziţia socială în România. “Nicăieri nu sunt asemenea campanii de denigrare a medicilor. De altfel, Consiliul Europei are o rezoluţie cu privire la siguranţa pacientului în care se spune foarte clar să nu fie blamaţi medicii pentru că şi în medicină se poate greşi. Rezoluţia se încheie cu următorul îndemn «protejaţi pacientul şi asiguraţi siguranţa, despăgubiţi pacientul pentru prejudiciu şi nu blamaţi medicii»”, a explicat prof. dr. Vasile Astărăstoae.

Ultimele Stiri
abonare newsletter