Actualitate

De ce nu a reuşit Primăria în trei ani să găsească firme noi pentru curăţenie stradală şi deszăpezire

Anul acesta, Primăria va organiza a treia licitaţie, în trei ani pentru salubrizare stradală şi deszăpezire. Contractul are o miză mare: 30 milioane euro pentru o perioadă de opt ani. Primele două licitaţii au fost anulate după contestaţii şi procese.

Foto arhiva

De aproape trei ani, contractele de salubrizare stradală şi deszăpezire ale firmelor Rosal şi Brantner cu Primăria Cluj-Napoca au expirat. Cu toate acestea, cele două firme asigură în continuare serviciile respective în municipiu pe baza prelungirii contractelor vechi.

Din 2013, de când a expirat contractul cu Rosal şi Brantner, Primăria nu a reuşit să ducă la capăt niciuna din cele două licitaţii organizate pentru desemnarea unor alte firme care să facă deszăpezirea şi curăţenia stradală. Au fost organizate două licitaţii, au fost desemnaţi câştigători, dar de fiecare dată au apărut probleme care au dus la anularea rezultatelor sau a licitaţiei în sine.


În şedinţa de Consiliu Local din luna decembrie 2015, a fost votată hotărârea privind aprobarea documentaţiei de atribuire aferentă procedurii de concesiune a serviciilor de salubrizare stradală şi deszăpezire. Deşi au trecut mai bine de două luni de la aprobarea caietului de sarcini şi a altor documente necesare, Primăria nu a reuşit încă să organizeze licitaţia. Reprezentanţii Biroului Mass-Media au afirmat că documentaţia a fost trimisă către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) pentru validare, dar nu a primit răspuns. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, condiţiile din caietul de sarcini au fost considerate de către ANAP ca având valoare prea mare sau fiind pe termen prea lung astfel că a solicitat să le modifice. În momentul în care va fi validată documentaţia, vor putea începe procedurile pentru organizarea licitaţiei.

Două licitaţii, niciun câştigător

În septembrie 2013, Primăria a organizat prima licitaţie pentru salubrizare stradală şi deszăpezire. Au fost depuse peste zece contestaţii şi plângeri la deciziile Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi soluţionate de către instanţa de judecată în 2014. Rezultatul licitaţiei a fost anulat şi instanţa a dispus organizarea unei alte licitaţii.


În februarie 2015, licitaţia s-a reluat. Au fost depuse opt oferte, dar niciuna dintre firme nu a îndeplinit condiţiile impuse de Primărie prin caietul de sarcini.

De asemenea, faţă de anularea celor două proceduri anulate, a apărut modificarea condiţiilor şi a locului de depozitare a deşeurilor municipal, respectiv sistarea activităţii de depozitare temporară pe platforma de la Pata Rât, începând cu data de 25 iunie 2015, locaţie care era precizată în documentaţia de atribuire a contractului de delegare a serviciului public de salubrizare stradală şi deszăpezire.  

Ultimele Stiri
abonare newsletter