Actualitate

De ce a fost arestat preventiv ginerele lui Vasile Blaga?

Lăsarea în libertate a ginerelui copreşedintelui PNL Vasile Blaga ar crea un sentiment acut de insecuritate, generând nu doar „oroare şi revolt“ în societate, dar ar încuraja şi alte persoane să săvârşească acelaşi fapte, arată judecătorul în motivarea deciziei de arestare a lui Andrei Rudeanu.

Foto Sorin Lupsa Agerpres Foto Sorin Lupsa Agerpres

Conform motivării instanţei, lipsa unei „reacţii ferme“ a sistemului judiciar şi lăsarea lui Rudeanu în libertate ar induce „perturbări grave ale disciplinei publice“, ale respectului faţă de lege, „stimulând temerea colectivă că justiţia nu este eficientă împotriva unor fapte deosebit de periculoase“.

Mai mult, arată judecătorul de drepturi şi libertăţi, cercetarea în libertate a ginerelui lui Vasile Blaga ar genera „doar oroare şi revoltă în societate“ şi „un sentiment acut de insecuritate, dar şi o încurajare a altor subiecţi de a desfăşura astfel de activităţi ilicite menite să le creeze un avantaj material rapid şi uşor“.


Tribunalul Bucureşti a decis, în 22 mai, arestarea preventivă a lui Andrei Rudeanu, în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 600.000 de euro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter