Actualitate

Fragmente de corp uman au fost descoperite pe malul unui pârâu din Săvădisla

Fragmente de corp uman au fost descoperite pe malul unui pârâu din localitatea clujeană Săvădisla, anchetatorii stabilind că persoana decedată este o femeie de 64 de ani, care plecase de acasă de la începutul acestei luni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţei Judeţene Cluj, Simona Vîrci, poliţiştii au fost anunţaţi vineri seara de un bărbat din comuna clujeană Săvădisla că a găsit fragmente de corp uman, la faţa locului deplasându-se echipe de criminalişti şi lucrători de investigaţii criminale, transmite Mediafax.

Anchetatorii au stabilit că persoana decedată este o femeie de 64 de ani din comuna Săvădisla, care plecase de acasă din 2 decembrie.


Surse din rândul anchetatorilor spun că descoperirea cadavrului a fost făcută după ce un câine a dus craniul victimei în curtea unui localnic, iar acesta, speriat, a anunţat Poliţia. În urma cercetărilor, poliţiştii au găsit o parte din cadavrul femeii pe malul unui pârâu din localitate, în apropiere de casa unde locuia aceasta până la momentul dispariţiei.

Conorm surselor citate, în acest caz nu există suspiciunea unei crime.

Ultimele Stiri
abonare newsletter