Actualitate

Un titlu îndelung așteptat revine în acest sfârșit de săptămână pe scena lirică de la Cluj

Opera Națională Română din Cluj-Napoca prezintă vineri, 7 noiembrie, ora 18.30, un spectacol de excepție: „Boema”, de Giacomo Puccini.

Emoționanta capodoperă romantică, ce este considerată a fi una dintre cele mai fascinante creații lirice universale, revine pe scena Operei clujene spre entuziasmul melomanilor, după o absență de aproape doi ani. Spectacolul pus în operă vineri îi readuce în fața publicul pe apreciații soliști invitați: soprana Nicoleta Maier și tenorul Cosmin Ifrim, în rolurile principale. 

Cunoscută drept o operă a contrastelor, care oscilează între tragism și veselie, „Boema” („La Bohème”) a avut premiera mondială în anul 1896, la Teatro Regio din Torino, atingând un succes fulminant. A devenit de îndată o referință operistică internațională și unul dintre cele mai frecvent prezentate spectacole pe marile scene ale lumii, atingând performanța a nu mai puțin de o sută de reprezentații la celebra Opéra-Comique din Paris, până în anul 1903.


Opera structurată pe patru acte, al cărui libret are la bază cunoscuta nuvelă „Scènes de la vie de bohème”, de Henri Murger, plasează narațiunea muzicală într-un fermecător Paris al anilor 1830, urmărind viețile a patru prieteni: poetul Rodolpho, pictorul Marcello, muzicianul Schaunard și filosoful Colline, captivi ai unui trai sărăcăcios, specific artiștilor acelor timpuri. În pofida neajunsurilor, viețile protagoniștilor sunt înseninate de  prietenia lor sinceră și de iubirea adevărată pe care eroul Rodolpho o cunoaște alături de misterioasa și delicata Mimi. 

„Boema” clujeană va reuni pe scenă următoarea distribuție: Nicoleta Maier, care o va interpreta pe Mimi, Cosmin Ifrim, în rolul lui Rodolpho, Florin Estefan (Marcello), Lucia Bulucz (Mussetta), Horațiu Ruști - debut (Schaunard), Simonfi Sandor (Colline), Petru Burcă, Gelu Moldovan, Alexandru Potopea și Liviu Oltean, acompaniați de Corul și Orchestra Operei Naționale Române Cluj, aflată sub bagheta dirijorului Adrian Morar.


Care este povestea?

O operă caracterizată de un lirism seducător, care aleargă contrastant între bucuria vieții, entuziasmul iubirii și abisul speranței, ne introduce în atmosfera boemă a Parisului anilor 1830, unde patru prieteni – poetul Rodolpho, pictorul Marcello, muzicianul Schaunard și filosoful Colline – își împart bucuriile și tristețile într-o mansardă pariziană sărăcăcioasă, în Ajun de Crăciun. Aceasta este seara în care Rodolpho o întâlnește pe gingașa Mimi, vecina sa, de care se îndrăgostește pătimaș și alături de care începe o frumoasă poveste de dragoste.

Fericirea inițială a cuplului este, însă, umbrită de gelozia și suspinciunea nejustificate ale lui Rodolpho. Mimi, fragilă, i se confesează lui Marcello, care îi dezvăluie apoi lui Rodolpho boala de plămâni a tinerei, agravată de mediul sărăcăcios în care trăiesc împreună. Considerând că Mimi ar trebui să găsească un protector bogat care să-i ofere confortul necesar vindecării, Rodolpho propune o despărțire amicală. 


Câteva luni mai târziu, Rodolpho și Marcello, hotărâți să se dedice creației, resimt tristețea despărțirii de iubitele lor, Mimi și Musetta. Atmosfera este animată scurt de amicii Colline și Schaunard, până la sosirea Musettei, care anunța vizita lui Mimi, aflată în agonia bolii. Impresionați, vechii săi prieteni încearcă să-i ofere confort în mica mansardă, reamintindu-și toate clipele plăcute petrecute împreună. Mimi își declară iubirea sinceră pentru Rodolpho. Ca și ultim gest de prietenie, cei patru îi fac cadou un manșon care să-i încălzească mâine, iar Mimi se stinge împăcată, înconjurată de afecțiunea celor dragi.

Așadar, vineri, 7 noiembrie, unul din cele mai fermecătoare și boeme spectacole lirice ale tuturor timpurilor poate fi văzut la Cluj-Napoca. 


Biletele spectacolului sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrală, precum și în reţeaua Eventim: (magazinele Orange - inclusiv Orange Shop Dej şi Turda, Germanos, Vodafone, Domo, Librăriile Cărtureşti, Humanitas) şi online pe  www.eventim.ro.

Etichete: boema spectacol
Ultimele Stiri
abonare newsletter