Actualitate

Studenţii UMF Cluj şi-au comemorat colegii morţi în tragedia aviatică

Peste 100 de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu (UMF) din Cluj-Napoca i-au comemorat, vineri seară, pe cei doi colegi ai lor care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic din Ucraina.

Studenţii UMF Cluj şi-au comemorat colegii morţi în tragedia aviatică Studenţii UMF Cluj şi-au comemorat colegii morţi în tragedia aviatică

Participanţii la comemorare, între care s-au numărat studenţi români, dar şi de la secţiile engleză şi franceză ale UMF, s-au adunat în jurul orei 19.30 într-un parc din curtea interioară a universităţii, unde au adus flori şi fotografii cu cei doi tineri decedaţi şi au aprins lumânări.

Conform Mediafax, la ceremonie au participat şi două rude ale studentului decedat, care avea dublă cetăţenie, română şi canadiană, şi care şi-a pierdut viaţa alături de iubita sa.


Accesul jurnaliştilor a fost interzis de către conducerea universităţii clujene, iar participanţii la ceremonie au refuzat să facă orice declaraţie.

Studentul de la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca mort în accidentul aviatic din Ucraina, alături de iubita sa, şi ea studentă la Medicină în Cluj, avea cetăţenie română şi canadiană şi studiase la un liceu şi la o universitate din Canada.


Tânărul, A. A., în vârstă de 24 de ani, s-a născut în Cluj-Napoca, oraş în care mai locuieşte doar un unchi de-al său, el emigrând cu părinţii în Canada şi reîntorcându-se în oraşul natal pentru cursuri la cea de-a doua facultate. El era student în anul al doilea la UMF Cluj, la secţia engleză.

abonare newsletter