Actualitate

Rusia îşi retrage trupele de la granița cu Ucraina

Rusia îşi "retrage progesiv" trupele mobilizate la frontiera cu Ucraina, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, care se temea de o invazie a ţării după pierderea Crimeei.

"Forţele ruse se retrag progresiv de la frontieră", a declarat purtătorul de cuvânt Oleksei Dmitraşkivski. "Probabil are legătură cu nevoia de a asigura o înlocuire. Cealaltă ipoteză este că ar avea legătură cu negocierile dintre Rusia şi Statele Unite", de duminică seara de la Paris, a mai adăugat el.

Acesta poate fi un semn că Moscova încearcă să detensioneze situaţia creată în fostul spaţiu sovietic, după anexarea Crimeei.


Potrivit ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, “dacă Occidentul a acceptat lovitura de stat de la Kiev, adică îndepărtarea de la putere a preşedintelui Viktor Ianukovici, atunci vesticii ar trebui să accepte şi Crimeea, ca parte a Federaţiei Ruse”.

Medvedev în vizită în Crimeea


Premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, s-a aflat luni în Crimeea, regiunea anexată de la Ucraina în urmă cu două săptămâni, în ciuda condamnării internaţionale.

Şeful guvernului de la Moscova este oficialul cu cel mai înalt rang care vizitează peninsula, după alipirea provinciei ucrainene la Federaţia Rusă.


100.000 de militari ruşi la frontiera cu Ucraina

Joi, preşedintele Consiliului de securitate naţională ucrainean, Andrei Parubi, a afirmat că Moscova a comasat 100.000 de militari de-a lungul frontierei cu Ucraina. Statele Unite au vorbit de prezenţa a 20.000 de militari şi fac din retragerea forţelor o condiţie prealabilă la orice ieşire din criză, aşa cum a reiterat, duminică, la Paris secretarul de Stat american John Kerry după o întrevedere cu omologul său rus, Serghei Lavrov.


Rusia a negat că a comasat trupe la frontieră, explicând că recentele inspecţii internaţionale nu au decelat nicio activitate militară neobişnuită şi acuzând occidentalii de rea credinţă. 

Sâmbătă, Lavrov a afirmat că Moscova nu "are absolut nicio intenţie sau interes" de a trece frontiera cu Ucraina.

Ultimele Stiri
abonare newsletter