Actualitate

Străzile din oraş intră în reparaţii. AFLĂ calendarul lucrărilor

Oraşul se transformă anul acesta în şantier: vor fi modernizate străzi din centrul oraşului, trama stradală de pe traseul liniei de tramvai, dar şi străzi din cartiere.

Calea Turzii Calea Turzii

Săptămâna aceasta au început lucrările la strada Mehedinți, una dintre cele mai importante străzi din municipiu, ca o consecinţă a proiectului de bugetare participativă, aceasta fiind una dintre solicitările cetățenilor din cartier în cadrul acestui proiect, a anunţat primarul Emil Boc, ieri. Prețul total al lucrărilor de reparații este de 11 milioane lei și vor fi terminate până la vară.

De săptămâna viitoare Calea Turzii intră în reparaţii, aceasta fiind una dintre străzile din oraş pentru care au fost trimise cele mai multe sesizări în privinţa modernizării. “Săptămâna viitoare încep lucrările la Calea Turzii, proiect care costă 22 milioane lei. Toată Calea Turzii va fi modernizată, de la bază, din Piaţa Cipariu până la interescţia cu Făgetul, conform proiectului aprobat”, a afirmat primarul care a adăugat că mai este nevoie de câteva avize, dar acestea vor fi obţinute la începutul săptămânii viitoare.   


Banii provin din creditul pe care l-a contractat Primăria Cluj-Napoca la CEC în urmă cu trei ani.

Cum va arăta Calea Turzii

Calea Turzii va fi reparată pe toată lungimea de 1950,61 m şi lucrările includ pe lângă refacerea tramei stradale, a trotuarelor și o zonă mediană cu iluminat public și spațiu verde (tronsonul II - între sensurile giratorii Observatorului și Făget). Proiectul cuprinde și modernizarea sensului giratoriu de la intersecţia cu strada Făgetului.


Clujenii au solicitat şi realizarea unor piste pentru biciclete şi mai multe treceri de pietoni, în special în zona Liceului de Informatică, precizând că distanţa dintre sensul giratoriu Observator şi intersecţia cu Bună Ziua este foarte mare.

Traian Vuia şi Calea Baciului pe lista de reparaţii

Tot săptămâna viitoare vor începe lucrările de modernizare și a străzii Traian Vuia, valoarea lucrărilor fiind de 20 milioane lei, banii pentru aceste lucrări fiind alocați din bugetul local.


Potrivit primarului, anul acesta vor fi continuate şi lucrările pe strada Donath, începute anul trecut. De asemenea, va începe anul acesta şi proiectul de modernizare a tramei stradale pe toată lungimea liniei de tramvai, la care se adaugă modernizarea străzilor centrale din cadrul proiectul Oraşul Comoară: Avram Iancu, Iuliu Maniu, Memorandumului şi Moţilor.

În plus, Calea Baciului va intra în reparaţii imediat după ce se semnează contractul, la fel şi strada Grigore Ignat din Someşeni.  

abonare newsletter