Actualitate

Comisia de Etică: Ştefania Duminică A PLAGIAT

Lucrarea de disertaţie a Ştefaniei Duminică este "un plagiat integral", "o fotocopie" după o lucrare cu acelaşi titlu din 2008, informează Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti (UB), care cere rectoratului UB să propună retragerea titlului de master al secretarului de stat.

Comisia de Etică: Ştefania Duminică A PLAGIAT

Disertaţia Ştefaniei Duminică este un plagiat "de formă extremă, masiv şi rudimentar", situaţia fiind una incredibilă: "a luat o lucrare gata făcută şi a schimbat numai numele autoarei cu al său", se arată în raportul Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti.

Mai mult, în raportul privind plagiatul secretarului de stat din Ministerul Educaţiei se precizează că disertaţia este copiată ilicit după o lucrarea de disertaţie din 2008 cu excepţia primelor pagini, 3-7, care sunt "copy-paste" după altă lucrare - "Instruirea asistată de calculator. E-learning şi cursuri on-line" de asist. univ. dr. Theodora Chicioreanu.


"Este o situaţie incredibilă: doamna Ştefania Duminică a luat o lucrare gata făcută şi a schimbat numai numele autoarei cu al său. Redactarea prin copy-paste şi în secţiunile de introducere şi concluzii , cele care ar trebui să dea marca de originalitate a unei lucrari, argumentează clar faptul că avem de a face cu un plagiat de forma extremă, masiv şi rudimentar", se arată în raport, potrivit Mediafax.

Comisia de Etică a UB precizează că s-a autosesizat în legătură cu lucrarea de disertaţie "Pagini web în prezentarea elementelor de geografie a României în ciclul primar" a Ştefaniei Duminică, susţinută în 2012 în cadrul Departamentului CREDIS al Universităţii din Bucureşti.


Autoarea este doctorandă la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţiii din Bucureşti, unde susţine activităţi de predare în conformitate cu statutul de doctorand, se mai precizează într-un comunicat de vineri.

Comisia informează că a analizat lucrarea Ştefaniei Duminică şi pe cea cu acelaşi titlu de Camelia Voiculescu, susţinută în 2008 în cadrul Departamentului pentru pregătirea personalului didactic al Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti.


"Lucrarea de disertaţie a doamnei Ştefania Vasilica (Duminică) Voicu este un plagiat integral al lucrării doamnei Camelia Voiculescu. De la Titlu, Cuprins până la Concluziile personale, totul este copiat identic. De fapt, este vorba de o fotocopie a lucrării sursă în care s-au produs câteva modificări minore care trădează efortul superficial de înlăturare a posibilităţii de identificare a lucrării sursă. Raportul Comisiei, anexat acestui Proces verbal, detaliază tehnic plagiatul", concluzionează comisia.

Comisia precizează că s-a pronunţat în unanimitate "în legătură cu acest grosolan atentat la integritatea academică produs printr-o gravă abandonare a simplelor şi bunelor practici academice".

Etichete: plagiat
Ultimele Stiri
abonare newsletter