Actualitate

Ion Ficior, al doilea TORŢIONAR urmărit penal pentru GENOCID

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) solicită Parchetului ICCJ începerea urmăririi penale a lui Ion Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, pentru genocid, acesta fiind al doilea caz de torţionar prezentat, după Alexandru Vişinescu.

"Instititul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începerea urmăririi penale împotriva lui Ion Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, pentru genocid", a declarat, miercuri, preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru, relatează Mediafax.

Acesta a precizat că în urma investigaţiilor făcute de reprezentanţii institutului au fost identificate mai multe probe ce indică faptul că, în perioada în care colonelul Ion Ficior (85 de ani) a îndeplinit funcţia de comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, respectiv în perioada 1958-1963, deţinuţii politici au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de dur, fiind înfometaţi şi bătuţi.


Ion Ficior a introdus la Colonia de muncă Periprava un regim de detenţie abuziv, represiv, discretionar împotriva deţinuţilor politici, consideraţi atunci o ameninţare la adresa noului regim, a mai spus Muraru.

Acesta a precizat că au fost strânse documente care arată că în perioada în care la conducerea Coloniei de muncă Periprava a fost Ion Ficior au murit 103 deţinuţi, toţi condamnaţi pentru delicte politice, probele fiind transmise Parchetului.


Groapă comună pentru înhumarea foştilor deţinuţi politici

"Există indicii serioase că a fost identificată o groapă comună, în care se presupune că au fost înhumaţi foşti deţinuţi politici care au decedat la colonia de muncă de la Periprava. Această operaţiune a fost începută luni şi se desfăşoară pe parcursul întregii săptămâni. Există deja câteva schelete care au fost deshumate şi pentru care există toate indiciile că aparţin Coloniei de muncă de la Periprava", a spus preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

IICMER a identificat peste 50 de supravieţuitori ai Coloniei de muncă de la Periprava, fiind luate mărturii de la 21 foşti deţinuţi politici.


Cele mai multe decese, respectiv 54, au fost înregistrate pentru grupa de vârstă 50-59 de ani. Cel mai tânăr decedat avea 19 ani, iar cel mai în vârstă, 71 de ani.

"Decesele înregistrate în timpul mandatului colonelului Ion Ficior definesc regimul de detenţie instituit de acesta şi reprezintă premisele instituirii regimului de exterminare a deţinuţilor politici", a mai spus Muraru.

Ultimele Stiri
abonare newsletter