Actualitate

Cel puţin 17 morţi, în cursul operaţiunii de dispersare a mitingurilor pro-Morsi, în Cairo

Cel puţin 17 persoane au fost ucise miercuri, inclusiv prin împuşcare, în operaţiunea poliţiei care a început să disperseze participanţii la cele două acţiuni de susţinere, la Cairo, a fostului preşedinte islamist destituit Mohamed Morsi.

Sursă foto: AFP

Potrivit unui jurnalist AFP care se afla în Piaţa Rabaa al-Adawiya, 17 persoane şi doi membri ai forţelor de securitate, potrivit Ministerului, au fost ucişi în asalt. Mişcarea Fraţii Musulmani a afirmat că au fost ucise peste 100 de persoane, informează Mediafax.ro.

Acesta a mai afirmat că a putut să numere 15 cadavre aliniate într-o morgă improvizată, în Piaţa Rabaa al-Adawiya, pe care manifestanţi o ocupă de peste o lună, reclamând reinstalarea în funcţie a lui Morsi, destituit şi arestat de armată pe 3 iulie.  

Ultimele Stiri
abonare newsletter