Actualitate

Premierul Emil Boc: “Moţiunea de cenzură nu are şanse”

<p />Prim-ministrul Emil Boc a oferit flori de 8 Martie doamnelor şi domnişoarelor, la Parlament, înainte de angajarea răspunderii Guvernului pe Codul muncii şi a susţinut că moţiunea de cenzură finalizată de Opoziţie nu are şanse să treacă de Legislativ. “Nu are şanse!”, a spus premierul referitor la moţiune.

Întrebat dacă are emoţii în privinţa moţiunii de cenzură, el a amintit că “nu e nici prima, nici ultima, dreptul Opoziţiei de a depune o moţiune de cenzură este constituţional şi face parte din jocul democratic”, potrivit Agerpres.

Referitor la nemulţumirile sindicaliştilor privind Codul muncii, Emil Boc a susţinut că noul act normativ nu întăreşte puterea sindicatelor.

”Eu cred că toţi avem un interes comun: să aducem locuri de muncă în România, partenerii noştri nu vor fi excluşi de la orice dialog şi de aici înainte, pentru că acest Cod al muncii nu este îndreptat împotriva cuiva este pentru crearea de locuri de muncă. E adevărat că nu este pentru întărirea puterii sindicatelor, dar este pentru întărirea puterii omului care doreşte să muncească în această ţară”, a spus primul-ministru.

Când a ajuns la Parlament, premierul a oferit doamnelor frezii, de 8 Martie.


 

abonare newsletter