Actualitate

Voluntariatul, astăzi în prim plan

<p><img class="caption" src="documente/stories/03_martie/01_ziua/voluntari2.jpg" border="0" alt="voluntari" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Astăzi, de la ora 16, la Biblioteca Judeţeană are loc o sesiune de informare pe tema importanţei voluntariatului şi a promovării păcii şi prieteniei prin activităţi de voluntariat.</p> <p>Centrul de Informare şi Resurse „American Corner” din cadrul Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga”, împreună cu Corpul Păcii România, organizează astăzi o serie de activităţi pe tema voluntariatului. Evenimentele sunt dedicate aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea Corpului Păcii în lume, a 20 de activitate în România şi a Anului European al Voluntariatului.</p>

La sesiunea de informare vor vorbi despre promovarea voluntariatului Amanda MacGurn, voluntar în Corpul Păcii în România, dar şi reprezentanţi ai unor ONG-uri locale. La eveniment sunt invitaţi să participe elevi şi liceeni, tinerii reprezentând în general grupul ţintă pentru activităţile de voluntariat.

„Consiliul Judeţean Cluj a sprijinit în permanenţă şi va continua să sprijine orice iniţiativă menită să contribuie la promovarea şi extinderea voluntariatului în judeţul Cluj, cu atât mai mult cu cât apreciem prestaţiile voluntare ca fiind o resursă insuficient valorificată şi care ar trebui încurajată în mod continuu, în beneficiul exclusiv al comunităţilor noastre locale şi al persoanelor aflate în nevoie” a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.


Corpul Păcii România este o agenţie guvernamentală americană înfiinţată în anul 1961 la iniţiativa preşedintelui John F. Kennedy, care trimite voluntari americani în toată lumea în programe de asistenţă tehnică şi schimb intercultural. Agenţia americană funcţionează în România din anul 1991. În ultimii 20 de ani, peste 1.000 de voluntari au lucrat în România în programe de predare a limbii engleze, dezvoltare economică comunitară, dezvoltare instituţională şi educaţie de mediu. În prezent, 89 de voluntari americani lucrează cu şcoli, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale în 30 de judeţe din toată ţara.

Ultimele Stiri
abonare newsletter