Actualitate

Amenințare cu bombă într-un avion care a aterizat pe Aeroportul Otopeni

Serviciul Român de Informații a informat că există o amenințare cu bombă într-un avion care a aterizat de la Praga la Aeroportul Otopeni.

Alertă cu bombă într-un avion care a aterizat de la Praga la Aeroportul Otopeni | Foto: DepositPhotos.com Alertă cu bombă într-un avion care a aterizat de la Praga la Aeroportul Otopeni | Foto: DepositPhotos.com

 

 


Serviciul Român de Informaţii a transmis vineri, 6 noiembrie 2026, că există o ameninţare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul „Henri Coandă”.

 


 

Amenințarea cu bombă într-un avion pe ruta Praga - Otopeni

Potrivit sursei citate, ameninţarea este „nespecifică”.


„La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului”, a transmis Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).

Aeronava, cu 102 pasageri la bord, a aterizat la ora 12.19.


„Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București”, a informat Compania Națională Aeroporturi București.

Cu o zi înainte au fost alte ameninţări similare pentru aeronave care aterizau la Bucureşti, însă SRI le-a infirmat.


Marți, 3 noiembrie 2026, cel puțin șapte curse aeriene cu destinația Varșovia, Sofia, Roma și Murcia au fost vizate de amenințări cu bombă.

Foto: DepositPhotos.com

CITEȘTE ȘI:

Amenințări cu bombă la cel puțin șapte zboruri în Europa. Un avion a fost escortat până la Roma!

Ultimele Stiri
abonare newsletter