Actualitate
Horațiu Potra scapă de arestul la domiciliu
Horațiu Potra a scăpat de măsura arestului la domiciliu.
Horațiu Potra a scăpat de arestul la domiciliu | Foto: Inquam Photos / George Călin
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 3 septembrie 2026, contestația formulată de mercenarul Horațiu Potra împotriva deciziei prin care fusese plasat în arest la domiciliu și a stabilit că acesta poate fi judecat sub control judiciar.
Horațiu Potra a scăpat de arestul la domiciliu
La jumătatea lunii iunie, Instanța supremă a decis eliberarea din arest preventiv a lui Horațiu Potra și plasarea acestuia în arest la domiciliu, dispunând totodată ca Potra să poarte o brățară electronică de supraveghere.
Potra a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică - alături de alți 20 de mercenari din gruparea sa, în același dosar în care este judecat și fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu.
Procurorii susțin că Horațiu Potra și grupul lui de mercenari urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor din decembrie 2024 pentru a crea haos.
Planul de acțiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu și apropiații săi în cadrul unei întâlniri care a avut loc la o fermă din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidențiale din 2024.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
