Actualitate
Vreme instabilă cu maxime de 33 de grade, ploi și furtuni. Prognoza meteo pentru Cluj.
Revin ploile și vijeliile după perioada caniculară. Județul Cluj se află sub avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică.
Prognoza meteo pentru vineri, 7 august|Foto: monitorulcj.ro
Vineri, 7 august, valul de căldură va persista în vestul și sudul țării, dar se va diminua ca intensitate în nord-vestul, centrul și local în estul teritoriului.
Temperaturile maxime se vor situa între 26 - 38 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 - 24 de grade Celsius.
Conform meteorologilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în județul Cluj avertizarea Cod portocaliu de caniculă este valabilă până la ora 10:00.
Însă ulterior va intra în vigoare o altă avertizare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică, ploi torențiale și vijelii.
Astfel, conform ANM, vineri, în intervalul 12:00 – 23:00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și în nordul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50...70 km/h și pe arii restrânse de peste 80 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni (1...2 cm).
În intervale scurte de timp (1...3 ore), cantitățile de apă vor fi de 15...20 l/mp și pe arii restrânse de peste 40...60 l/mp.
Maxima termică a zilei va ajunge la 33 de grade, iar minima termică va indica 18 grade Celsius.
Citiți monitorulcj.ro ș pe Google News
CITEȘTE ȘI:
