Actualitate

Autobuz fără șofer, în teste prin Cluj-Napoca. Emil Boc: „Viitorul circulă prin oraș, fără șofer, dar cu viziune”

Cluj-Napoca a devenit primul oraș din România care testează un autobuz autonom, fără șofer, în cadrul unui proiect pilot.

Autobuz fără șofer, în teste prin Cluj-Napoca. Emil Boc: „Viitorul circulă prin Cluj-Napoca, fără șofer, dar cu viziune”| Foto: Ana GREAVU - monitorulcj.ro Autobuz fără șofer, în teste prin Cluj-Napoca. Emil Boc: „Viitorul circulă prin Cluj-Napoca, fără șofer, dar cu viziune”| Foto: Ana GREAVU - monitorulcj.ro

 

 


Un autobuz autonom, fără șofer, a fost testat pe străzile din municipiul Cluj-Napoca, în cadrul Summit-ului Internațional pentru Neutralitate Climatică, desfășurat sub sloganul „Carbon OFF. Future ON”.

 


Autobuzul testat este un model electric Karsan e-Atak, echipat cu tehnologie de conducere autonomă de nivel 4, ceea ce înseamnă că poate funcționa complet autonom, 24/7, cu viteze de până la 40 km/h. 

Vehiculul este capabil să urmeze rute prestabilite, să oprească în stații, să deschidă și să închidă ușile și să respecte reglementările de trafic, fără intervenția unui șofer uman.


Emil Boc: „Astăzi viitorul circulă prin Cluj-Napoca”

Primarul Emil Boc a fost prezent la eveniment și a salutat inițiativa, subliniind importanța viziunii și a inovației în dezvoltarea orașului.

Primarul Emil Boc a fost prezent la eveniment și a salutat inițiativa, subliniind importanța viziunii și a inovației în dezvoltarea orașului | Foto: Ana GREAVU - monitorulcj.ro

„Astăzi viitorul circulă prin Cluj-Napoca, fără șofer, dar cu viziune. Pentru prima dată în istoria acestui oraș, pe străzile din Cluj-Napoca, va circulă primul autobuz fără șofer,  primul autobuz autonom. În unele orașe europene, ele au fost deja integrate în sistemul de transport public. Obiectivul nostru este că, după ce am adus primele autobuze electrice în România și le-am pus pe drum, după ce pregătim autobuzele cu hidrogen, după ce realizăm trenul metropolitan, să aducem și autobuzele autonome. Bani avem, nu avem încă legislație. Este un proiect pilot special adaptat și aprobat de poliție. Parlamentul României sunt sigur că va veni cu o soluție”, a transmis Emil Boc.


Panoul de control al autobuzului | Foto: Paula COPACIU - monitorulcj.ro

Autobuzul a efectuat un tur demonstrativ pe o rută scurtă, începând de la hotelul Radisson, traversând strada George Coșbuc și Splaiul Independenței, trecând pe lângă Cluj Arena, cu întoarcere la punctul de plecare.

Interiorul autobuzului | Foto: Paula COPACIU - monitorulcj.ro

Legislația rutieră din România nu permite circulația vehiculelor autonome de nivel 4 sau 5 pe drumurile publice în regim comercial sau de transport de persoane. Codul rutier impune ca toate vehiculele aflate în trafic să aibă un conducător auto responsabil. 


Cu toate acestea, legea permite testarea vehiculelor autonome în condiții speciale, pe trasee delimitate și cu aviz din partea autorităților rutiere competente, sub supraveghere tehnică strictă.

Autonomie de 300 km

Autobuzul funcționează complet autonom, 24/7, cu viteze de până la 40 km/h, îndeplinind toate sarcinile unui șofer uman: urmează rute prestabilite, oprește la stații, deschide și închide ușile, respectă reglementările de trafic și furnizează date în timp real pentru gestionarea flotei. Având o lungime de 8,3 metri și o capacitate de 52 de pasageri, Karsan e-ATAK oferă o autonomie de până la 300 km la o singură încărcare, făcându-l o soluție sustenabilă pentru transportul public. (n.red. Autobuzul poate circula cu viteză semnelor de circulație sau poate fi setat din calculator. Spre exemplu, în medie, autobuzele din Cluj-Napoca circula cu 14 km/h, acolo unde nu au bandă dedicată).

Autobuzul fără șofer | Foto: Ana GREAVU - monitorulcj.ro

Performanța sa a fost validată prin teste în SUA (Universitatea de Stat din Michigan) și în mai multe țări europene, precum Norvegia, Finlanda, Franța și Elveția. În prezent, Karsan Autonomous e-ATAK rămâne primul și singurul autobuz autonom de Nivel 4 din lume operat în 12 proiecte din 11 țări din Europa și SUA.

Cu o expertiza de peste 50 de ani în industria auto, Karsan produce pentru cele mai importante mărci din segmentul vehiculelor comerciale, inclusiv propria marcă, în facilitățile sale de producție moderne, încă de la înființare. Producând vehicule comerciale din 1981, fabrica Karsan din Hasanağa, Bursa, are capacitatea de a produce aproximativ 20.000 de vehicule într-o singură tură pe an.

Pentru siguranță, un șofer uman ar trebui să fie prezent în autobuz pentru siguranță. Acest tip de autobuze circula pe linii digitalizate, în corelare cu semafoarele. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Premieră în România! Autobuze fără șofer la Cluj!

Primele autobuze autonome din Cluj-Napoca vor fi cumpărate anul acesta

Ultimele Stiri
abonare newsletter