Actualitate

Doi inculpați trimiși în judecată de DNA pentru mită la Muzeul de Istorie Cluj

Doi inculpați au fost trimiși în judecată de procurorii DNA după ce ar fi promis unui funcționar public din cadrul Muzeului Național de Istorie Cluj 1% din valoarea unui proiect finanțat prin PNRR, în cazul atribuirii unei licitații.

Caz de corupție la Muzeul de Istorie Cluj. |Foto: monitorulcj.ro Caz de corupție la Muzeul de Istorie Cluj. |Foto: monitorulcj.ro

 

 


Administratorii unei societăți comerciale au fost trimiși în judecată de DNA pentru dare de mită în cazul unei licitații pentru realizarea unei investiții din fonduri PNRR.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a doi inculpați, persoane fizice fără calitate specială, asociați și administratori ai unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită, se arată în informarea publicată de DNA. 


Mită la Muzeul Național de Istorie Cluj

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

„În perioada aprilie – octombrie 2024, Inculpatul L.F. ar fi promis unui funcționar public din cadrul Muzeului Național de Istorie Cluj, în calitate de președinte al comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul procedurii de achiziție publică pentru realizarea investiției „Complex Muzeal – Galeria Istorică a Transilvaniei”, în mod direct, dar și prin intermediul inculpatei S.C., o sumă de bani corespunzătoare procentului de 1% din valoarea proiectului, precum și suma de 1.500 de euro pe lună, acordată pe perioada derulării procedurii de achiziție publică, în scopul favorizării asocierii de firme pe care o reprezenta, pentru câștigarea licitației publice, iar ulterior, la datele de 14 și 21 octombrie 2024, i-ar fi remis persoanei respective suma totală de 7.500 lei (echivalentul sumei lunare de 1.500 euro promise anterior)”, se arată în informarea Direcției Naționale Anticorupție


Licitație cu dedicație în cazul unui proiect de 23 de milioane de euro

Astfel, în contextul aprobării proiectului „Complex Muzeal – Galeria Istorică a Transilvaniei” prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, a publicat în luna februarie 2024 un anunț de participare în SEAP, având ca obiect Servicii de proiectare și lucrări de execuție construcții și instalații, cu o valoare estimată de 112.403.618 lei (aproximativ 23 de milioane de euro).

„În cursul lunilor aprilie și mai 2024, în timp ce procedura de atribuire a contractului menționat anterior era în curs de derulare, inculpatul L.F., beneficiind de ajutorul inculpatei S.C., s-ar fi întâlnit de mai multe ori, atât în municipiul Cluj, cât și în municipiul București, cu președinta comisiei de evaluare a ofertelor, ocazie cu care ar fi încercat să o convingă pe aceasta din urmă să îl ajute să câștige licitația respectivă. Astfel, în cadrul acestor întâlniri, inculpatul L.F. i-ar fi promis persoanei respective acordarea unui procent de succes la momentul semnării contractului.


Ulterior, la datele de 14 și 21 octombrie 2024, inculpatul L.F. i-ar fi remis președintei comisiei de evaluare a ofertelor suma totală de 7.500 de lei.

În cadrul celor două întâlniri menționate anterior, intermediate de inculpata S.C., inculpatul L.F. i-ar fi promis persoanei respective cu titlu de mită un procent de 1% din valoarea contractului în cazul câștigării licitației, explicând totodată, modul cum se va remite suma corespunzătoare procentului de 1%, din valoarea contractului de 112.403.618 lei, precum și suma de 1.500 euro pe lună, acordată pe perioada derulării procedurii de achiziție publică.


Cu această ocazie, inculpata S.C. le-a promis atât inculpatului L.F. cât și președintei comisiei de evaluare a ofertelor, că îi va ajuta în ce privește remiterea sumei corespunzătoare procentului de 1% din valoarea contractului, prin încheierea unui contract de management simulat”, potrivit sursei citate. 

În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurator asupra sumei de 7.500 de lei ce aparține inculpatului L.F.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.

DNA adaugă că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Un bărbat din Iași a încercat să dea mită 350 de euro pentru a trece proba practică la examenul de șoferi. Polițistul a sunat la linia call-center anticorupţie.

Tablouri şi ceasuri de lux au fost descoperite la percheziţiile DNA în dosarul în care este vizat generalul Zisu

Ultimele Stiri
abonare newsletter