Actualitate

Numărul tranzacțiilor imobiliare a crescut cu peste 20% la Cluj, față de anul trecut. Care e județul unde s-au vândut cele mai multe locuințe?

Numărul tranzacțiilor cu locuințe a crescut cu 22% la Cluj, în februarie, față de anul trecut. Într-un județ din țară s-au vândut locuințe cât în Constanța și Cluj la un loc.

Numărul tranzacțiilor cu locuințe a crescut la început de an. FOTO: pxhere.com Numărul tranzacțiilor cu locuințe a crescut la început de an. FOTO: pxhere.com

 

 


În primele două luni din acest an, a continuat tendința de creștere a numărului de tranzacții cu locuințe înregistrată în decembrie 2023, după ce anul trecut tranzacțiile au fost mai puține. 14.200 de tranzacții cu unități individuale au fost parafate luna trecută, în creștere cu 28% față de nivelul înregistrat în 2023 și aproape de nivelul de 14.645 de unități vândute în februarie 2022, scrie Economica.net

 


Este a treia lună de creștere a numărului de tranzacții, creștere care a venit pe fondul majorării TVA de 5% la 9%. Cea mai mare creștere s-a înregistrat la București, cu 27% față de februarie 2022, cu peste 4.000 de tranzacții. 

Și în județul Cluj tranzacțiile au crescut cu 22%, în timp ce în județul Constanța, creșterea a fost și mai consistentă, de aproape 43%.


Și mai spectaculoasă a fost creșterea înregistrată în județul Iași, acolo unde luna trecut tranzacțiile cu unități individuale s-au triplat față de februarie 2022, la 1.512 tranzacții, aproape cât cele din județele Constanța și Cluj la un loc.

Tranzacțiile cu unități individuale din județul Ilfov au crescut cu 70%. Pentru județul Brașov, vedeta anului trecut, scăderea este de 8% și s-au vândut peste 750 de locuințe.


În municipiul Cluj-Napoca, în luna februarie preţul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare a ajuns la sfârşitul lunii trecute la 2.666 euro/mp util, cel mai înalt nivel înregistrat în România.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Clujul se află abia pe locul 5 la tranzacțiile imobiliare din 2023. Vânzările de apartamente, în scădere la final de an.

abonare newsletter