Actualitate

Zeci de magazine Kaufland, amendate de Protecția Consumatorului într-o singură zi

ANPC a amendat cu peste 1,7 milioane de lei 65 de magazine Kaufland din toată ţara, într-o singură zi.

Zeci de magazine Kaufland, amendate de Protecția Consumatorului. FOTO: Facebook/ Horia Constantinescu Zeci de magazine Kaufland, amendate de Protecția Consumatorului. FOTO: Facebook/ Horia Constantinescu

 

 


Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, vineri, ample acţiuni de control la 65 de magazine aparţinând lanţului de retail Kaufland, la nivelul întregii ţări, şi le-a aplicat amenzi de peste 1,7 milioane de lei, scrie Agerpres.

 


Potrivit unui comunicat al ANPC, în urma abaterilor constatate, comisarii ANPC au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de aproape 1,7 milioane de lei la toate cele 65 de magazine, au oprit definitiv de la comercializare peste 1 tonă de produse alimentare neconforme şi au oprit temporar prestarea de servicii, până la remedierea deficienţelor, la 49 de unităţi.

„Autoritatea noastră a fpost acuzată, pe nedrept, că nu tratează cu aceeaşi oca şi operatorii economici mari şi pe cei mai mici. Încă o dată dovedim că avem aceeaşi măsură, aşa cum o spun sutele de comunicate de presă date de noi, de-a lungul anilor. Mulţumesc tuturor celor ce ne-au transmis informaţii şi îi încurajez şi pe alţii să facă la fel”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.


Ce nereguli au fost găsite?

Printre cele mai importante nereguli constatate de echipele de control pe teren se numără:

  • folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu chedere rupte, cu prezenţă de resturi alimentare şi ambalaje deteriorate, rafturi cu rugină; 
  • utilizarea unor agregate de preparare (ex: rotisor, subansamble ale acestora, masa caldă) neigienizate, cu prezenţă masivă de grăsime şi arsuri, cu rugină; 
  • condiţii igienico-sanitare precare, în zona de depozitare: paviment murdar, cu rugină în spaţiile frigorifice de depozitare, cu mucilagiu format pe podeaua de scândură, pereţi cu igrasie şi mucegai, folosirea unor paleţi de lemn murdari, cu mizerie dedesubt; 
  • comercializarea unor legume şi fructe depreciate; 
  • comercializarea unor produse alimentare neconforme (ex: peşte cu modificări organoleptice, produse devidate, cu ambalaj deteriorate etc.); 
  • nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor calde, în zona food; 
  • utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale, care nu sunt destinate prestării serviciilor de alimentaţie publică; 
  • lipsa informaţiilor privind eticheta nutriţională, a datei preparării produselor şi a datei limita de consum, în zona de grill; 
  • comercializarea unor produse cu data durabilităţii minimale depăşită; 
  • prezenţa muştelor în unitate; 
  • comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare; 
  • utilizarea unor cărucioare de mână fără a fi igienizate corespunzător; 
  • nerespectarea regimului promoţiilor - neconcordanţe între preţul produselor expus la raft şi cel de la casa de marcat.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Restaurant fast food din Cluj, închis temporar de Protecția Consumatorului. Avea produse expirate, mizerie și praf în exces

Ultimele Stiri
abonare newsletter